Elena Cuza – marea doamnă pe nedrept uitată

La 17 iunie 1825 se năștea Elena Cuza, cea care avea să fie prima doamnă a Principatelor Unite, care s-a bucurat de prețuirea împăratului Napoleon al III-lea și a soției sale Eugenia și a fost venerată de români ca o sfîntă. Era mică, subțire, „cu ochii negri duși în fundul capului”, teribil de timidă. în 1844 îl întîlnește pe Alexandru Ioan Cuza. Se îndrăgostește de el. âi scrie mamei, la 30 aprilie 1844: „Crede-mă, mamă, noile sentimente pe care le am față de soțul meu nu mă vor împiedica să te iubesc”.
După înăbușirea Revoluției de la 1848, Elena reușește să pună la cale evadarea și fuga lui Cuza. Dubla alegere a lui Cuza, din 24 ianuarie 1859, „…a venit ca o surpriză pentru ambii soți”. Elena mărturisește: „Am trăit întotdeauna departe de societate și nu cunosc nici eticheta, nici obligațiile pe care trebuie să mi le asum”.
în locul ei va intra, însă, o mare rivală – Maria Obrenovici, fiica lui Costin Catargi și mama viitorului rege al Serbiei, Milan. în ciuda infidelităților, Elena pare „renăscută”. Ruginoasa, cu castelul ei și împrejurimile, o liniștesc uneori. înființează „azilul de la Cotroceni” în 1862, loc ce-i va purta numele; militează pentru crearea unor spitale de bolnavi psihic, dar și pentru uzul armatei. Aduce alinare celor aflați în suferință și ctitorește monumente publice. Puțini știu că ea a întemeiat și muzee! înfruntă, în același timp, cu stoicism nașterea celor doi fii nelegitimi ai lui Cuza, Alexandru și Dimitrie. Mai mult, „i-a iubit și i-a crescut de parcă ar fi fost ai ei”.
Urmează lovitura de stat din 11 februarie 1866 și Cuza părăsește țara doar cu… amanta. Elena este din nou nevoită să-și înăbușe mînia, dar mai ales mîndria. âmbolnăvindu-se, Cuza este îngrijit doar de soție, care i-a stat la căpătîi pînă în ultima clipă de viață.
Cînd fostul domn a murit, amanta – Maria Obrenovici – se distra la un bal din Viena. După moartea soțului, doamna Elena Cuza revine în țară, dedicîndu-și toată energia creșterii celor doi fii nelegitimi. N-are noroc cu ei. Dimitrie se sinucide la 21 octombrie 1888. Rămînea marea speranță, Alexandru. Dar și acesta, la mai puțin de doi ani, îl urmează în mormînt pe tatăl său.
După o efemeră istorie, Elena Cuza este zdrobită. O altă mare lovitură o primește atunci cînd află că pierde castelul de la Ruginoasa, loc atît de drag ei. Se retrage la Piatra-Neamț, unde s-a oferit să crească cinci orfani de la Spitalul „Caritatea”. Duce un trai retras și modest. âi mai rămîne doar o rochie bună, păstrată pentru înmormîntare.
24 ianuarie 1909: din întreaga Românie i se adresează omagii cu prilejul aniversării unei jumătăți de veac de la înfăptuirea Unirii Principatelor. Cu modestia ei cunoscută, ea mulțumește „în numele lui Alexandru Ioan Cuza”. Aveau să fie ultimile ei manifestări publice. La doar două luni, pe 2 aprilie 1909, intră în lumea astrală.
După dorința ei, va fi înmormîntată la Solești-Vaslui, proprietatea părinților ei. Lasă în urmă un mare nume legat de marile evenimente istorice ale celei de-a doua jumătăți a secolului XIX și de înfăptuirea României moderne. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!