în sferturile de finală ale campionatului național de box al juniorilor, competiție aflată în desfășurare le Mangalia, au ajuns trei dintre cei șase pugiliști de la Sport Club Municipal Bacău intrați în concurs. Este vorba despre Ronald Gavril, campionul din precedenții trei ani, favorit principal la medalia de aur la categoria 75 kg, Cătălin Sandu (categoria 57 kg) și Sorin Sandu (60 kg). în gala de miercuri seară, Mihai Romedea (91 kg) și Ovidiu Dovleac (54 kg) au fost învinși pentru că din afara ringului, la mesele de arbitraj, s-a văzut altceva decît și-ar fi dorit antrenorii băcăuani. Despre meciurile lui Dovleac și a lui Romedea spune antrenorul Relu Auraș: „A ieșit un pic de scandal cînd s-a dat decizia. Arbitrii l-au „ciugulit” pe Ovidiu. Eu spun că el n-a pierdut. Mă bucură însă că ei au boxat bine, că și-au făcut meciurile. Au pierdut onorabil și sînt mulțumit de evoluția lor. N-au pierdut ca proștii. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că echipa noastră de la juniori din acest an este una foarte tînără. Trecem printr-un proces al schimbării de generație. în schimb, la tineret și la seniori stăm bine și sînt convins că și în acest an vom aduna medalii”.
Astăzi se vor desfășura meciurile din semifinale iar mîine vor avea loc finalele. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.