Români în lumea largă – corespondență specială

Zece zile în Paradis: Chicago (2)

Porniți spre Chicago – marea citadelă americană unde vor avea prima confruntare cu publicul iubitor de artă de la antipozi, Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu vor descoperi o lume de care pe noi, românii, nu ne despart doar Oceanul Atlantic și un continent, ci sute de ani de civilizație de care încercăm, așa cum putem, să ne apropiem. Cîteva impresii despre această călătorie – în relatarea de la trimisul special al ziarului nostru:

Călătoria noastră matinală spre Chicago a început odată cu părăsirea capitalei Washington – un conglomerat de construcții impunătoare atît ca stiluri arhitecurale, cît și ca fantezie urbanistică. Ne înscriem cu autoturismul ce ne purta prețioasa comoară – tablourile viitoarei noastre expoziții – pe traseul decupat din infinitele circuite rutiere americane. Autostrăzile, uriașe, imposibil de traversat, pornesc în zeci de direcții după adevărate coduri numai de americani știute. Pentru că aici, în America, nimic nu seamănă cu europenismul de care ne ținem atît de strîns legați. Drumurile nu se intersectează niciodată, vitezele de deplasare sînt ridicate, încadrîndu-se, de regulă, între 35 și 65 de mile la oră. Facem parte integrantă din peisaj. In fața și în spatele nostru, la stînga și la dreapta sîntem încadrați de șiruri infinite de mașini cu motoarele turate, înghițind lacome kilometrii. Incercăm senzația alunecării pe spinarea unui șarpe uriaș, de sute de mile, ale cărui cap sau
coadă par că încep ori se termină la limitele de necuprins ale orizontului. Desigur, este vorba de drumurile din afara orașelor, acele șosele ce fac fără încetare ca seva Americii să curgă în venele uriașului continent. Dar, cum despre mirificul Washington voi scrie într-un alt episod al periplului nostru american, revin la „peisaj”, adică ne urmăm călătoria spre Chicago în vuietul continuu al motoarelor mașinilor de ultimă generație și nu de puține ori al zecilor de grupuri de motocicliști „înșurubați” în șeile înalte ale bidiviilor motorizați, mîndri de mașinăriile lor pe două roți ce înghit, lacome, distanțele.
Pe parcurs, întîlnim zeci de localități înțesate de vile și blocuri cu arhitectura specifică Lumii Noi. Sînt realizate cu mult bun gust și beneficiază de utilități sporite, adică de întregul confort pe care-l presupune civilizația modernă. Simțim, parcă, aceste construcții ca pe niște mirifice forme de basm; construcții frumoase, aparent fragile, dispuse în arealuri urbanistice mult mai concentrate decît cele europene și indiferente la materialele de construcții cunoscute acasă. La rîndul lor, fermele sînt o continuă însoțire pentru ochii noștri flămînzi de noutate. Presărate la distanțe relative unele de celelalte, sînt alcătuite din clădiri și acareturi utilizate în producția curentă de produse vegetale și animale, cît și de case sau vile somptuoase, dovadă că agricultura americană nu se află în pragul falimentului rural, așa cum se întîmplă pe plaiurile noastre românești. Uneori se mai zăresc unele clădiri părăsite, semn că lumea în America nu acceptă lîncezirea falimentară și că este mereu gata să-și încerce șansa și să-și provoace norocul în oricare parte a lumii!
…Iată-ne, în sfîrșit, aproape de ținta călătoriei noastre de astăzi. Intrarea în Chicago este extrem de spectaculoasă. Imediat ce pe cer, la orizont, încep să se vadă marile clădiri, traficul rutier se îndesește atît de mult încît ne trebuie mai mult de o oră ca să străbatem cele cîteva mile care ne despart de marginea megalopolisului de pe malurile Potomacului.
Percepem noi priveliști și încercăm sentimente pe care nu le mai cunoscusem pînă aici. Cred că a descrie Chicago este o reală
imposibilitate. Un conglomerat al orizontalelor și verticalelor, blocuri-
turn ce se întind spre 100 de etaje! Străzile se intersectează în unghiuri drepte – în cea mai mare parte, evoluînd paralele între orizonturi doar ghicite. In jur, geometria perfectă este ruptă doar de vegetația bogată, diversă, poliprezentă, respectată și protejată cu adevărată sfințenie de cetățenii ce locuiesc gigantul arhitectural. O uriașă pată de culoare, caldă și liniștitoare este decupată de țărmul uriașului lac Michigan, a cărui suprafață mai că ar depăși-o pe cea a Mării Negre!
… Este greu de trecut peste toate trăirile de care am avut parte în această extraordinară călătorie în care am avut fericirea de a putea cunoaște la ea acasă grandioasa operă creatoare a omului secolului XX. Chicago este, fără doar și poate, un miracol! Odată ce reușește să te cuprindă, ai senzația că în orice clipă te poate strivi în imensitatea lui, creindu-ți impresia că ești redus la dimensiunea firișorului de praf pe care-l calci sub tălpile tale. Incerci, totuși, sentimentul de mîndrie la gîndul că semenii au știut să clădească acest frumos și uimitor oraș! Sigur, cuvintele – oricît de meșteșugite ar fi, nu au cum să creeze imaginea autentică a ceea ce vedem, așa că las cititorul să privească imaginile fotografice pe care le alătur acestui reportaj, croindu-și astfel propriile trăiri…
Ei, dar iată-ne ajunși „acasă”, la reședința noastră temporară. Sîntem cazați la una din familiile de români care au muncit din greu, dar care au reușit să se realizeze și pe plan material, în adevăratul sens al cuvîntului. După o foarte scurtă perioadă de „acomodare la mediu și la atmosferă” începem să pregătim
expoziția care reunește, sub un generos generic, 30 de picturi grupate trematic: „Sinagogi din România”, expoziție pentru amenajarea căreia beneficiem din plin de sprijinul deosebit de consistent și de afectuos al celor din conducerea Templului Sholom din Chicago, unul dintre cele mai mari temple din Statele Unite. Peste numai două zile urmează „întîlnirea la față” cu publicul iubitor de artă din marele oraș american. Cum vom fi primiți, ce fel de aprecieri se vor face la adresa artei noastre? Despre toate acestea vă voi relata în episodul următor. (Gheorghe Parascan – Washington) motoarelor mașinilor de ultimă generație și nu de puține ori al zecilor de grupuri de motocicl

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!