După un retur în forță, fotbaliștii de la Petrolul Moinești au intrat, la sfîrșitul săptămînii trecute, într-o binemeritată vacanță, care va dura trei săptămîni. Antrenorul Dan Moței a programat reunirea lotului pentru data de 4 iulie, prima perioadă de pregătire urmînd să se desfășoare în Moinești. în perioada 27 iulie – 6 august, echipa va pleca într-un cantonament montan, locul de derulare a acestuia nefiind, deocamdată, cunoscut. „Rămîne să vedem pe parcurs, în funcție de posibilitățile financiare, unde vom merge”, a explicat antrenorul Dan Moței, care, în ultima săptămînă de pregătire, își va aduce elevii acasă. Cît privește meciurile amicale, antrenorul Petrolului ar vrea să dispute 9-10 partide de verificare, primele întîlniri fiind dorite încă din prima sau a doua săptămînă de pregătire. Dincolo de faptul că ediția 2005-2006 a campionatului diviziei B va fi una extrem de grea, în condițiile în care se poate retrograda și de pe locul 10, Petrolul este nevoită să rezolve în timp util și problema juniorului, care trebuie să stea în teren pe toată durata partidei. „în esență, decizia FRF este bună, dar, în practică, aceasta crează serioase probleme, pentru că cele mai multe echipe de divizia B au neglijat compartimentul de copii și juniori. Echipele de juniori există, dar în momentul în care nu le oferi nimic acestor copii, e greu să le ceri. în aceste condiții, vom organiza pe 5, 6 și 7 iulie un trial pentru juniori în speranța că vom găsi măcar doi-trei juniori pe care să ne putem baza cît de cît în timpul campionatului”, a spus antrenorul Dan Moței. Altfel, acesta se va afla între 20 iulie și 1 august în București pentru a participa la ultimele cursuri ale școlii de antrenori în vederea obținerii licenței UEFA. (Eduard CUCU)
de pus pe raster
Petrolul Moinești a terminat pe locul șase
Locul ocupat, la finalul campionatului, în clasamentul seriei I a
diviziei B de Petrolul Moinești nu a fost șapte, așa cum a apărut în
mai toată presa de specialitate, ci șase. „Poate că acest amănunt
are, pentru unii, mai puțină importanță, dar pentru noi contează.
Potrivit regulamentului, la egalitate de puncte, primul criteriu de
departajare sînt rezultatele directe dintre echipele aflate în această
situație și apoi golaverajul, dar probabil s-a scăpat din vedere acest
fapt”, a precizat antrenorul Dan Moței. Cum, în tur, Petrolul a
remizat (1-1) cu Callatis Mangalia, pentru ca în retur să cîștige cu 1-
0, moineștenii le-au luat fața dobrogenilor în final. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.