Lotul masculin de volei de la Știința, care a promovat acum două luni în Superligă, s-a reunit ieri la un mic banchet de sfîrșit de sezon. Cu aceași ocazie, jucătorii au primit și o jumătate din suma promisă ca premiere pentru promovarea în primul eșalon, anume cîte 5 milioane de lei de căciulă. „Cînd o să avem bani le vom da și restul promis. Situația este acum delicată. Am reușit o promovare dar reacția autorităților locale s-a dovedit a fi zero. Ne zbatem cum putem ca să mai aducem cîte un ban la echipă. Deocamdată, Dedeman este singurul nostru sponsor constant. Totodată, vom vedea, în actualele condiții, care dintre jucători mai vor să rămînă la echipă”, a declarat antrenorul Cornel Păduraru. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.