Piața de capital și-a menținut, săptămîna trecută, lichiditatea față de săptămîna precedentă. Din cele 581 de miliarde de lei valoarea totală a schimburilor, peste 81% au fost atrase de titlurile sectorului financiar bancar, iar societățile de investiții financiare au atras peste 60% din valoarea totală a schimburilor cu acțiuni. Media zilnică a valorii transferurilor – au apreciat comentatorii de la Intercapital Invest – a coborat ușor către nivelul de 116 miliarde de lei pe ședință. Acționarii societății Aerostar Bacău s-au numărat printre cei mai fericiți de pe piață, ca și cei de la Kandia-Excelent și Banca Transilvania, pentru că acțiunile Aerostar s-au apreciat cu 3,96 de procente. Altfel, săptămîna trecută a fost destul de liniștită la bursă, atît datorită volumului încă redus al schimburilor, cît și prin prisma evoluției nesemnificative a indicilor de la o ședință la alta.
Valoric, săptămîna a fost dominată de schimburile cu acțiunile care aparțin sectorului financiar-bancar, în special pe SIF-uri și Banca Transilvania resimțindu-se o presiune pe cumpărare din ce în ce mai mare. „în cazul SIF-urilor – susțin cei de la Intercapital Invest – motivația a fost mai puțin problematică datorită pragului de deținere de acțiuni (care se pare că a fost acceptat, în principiu, și de Guvern), ci mai mult de rezultatele financiare obținute pe primele cinci luni, care au fost foarte bune, în special datorită intrării dividendelor de la bănci, dar și unor tranzacții profitabile derulate prin piață în lunile anterioare, care au diferențiat net SIF-urile între ele. Este păcat că investitorii încă le percep ca pe un bloc și consideră că toate trebuie să urce sau să coboare concomitent, indiferent dacă au rezultate financiare diferite”.
O altă noutate a săptămînii analizate a fost începerea ofertei publice inițiale de vînzare a acțiunilor Flamingo Internațional, care a arătat că investitorii autohtoni au un apetit dezvoltat pentru noii emitenți care urmează a fi listați la bursă.
SIF Moldova cîștigător și pe ultimele cinci luni
A fost, deci, un interes ridicat pentru SIF-uri săptămîna trecută, vizibil în piață atît prin aprecierea cotațiilor acestora, cît mai ales prin prezența unor ordine masive pe cumpărare care au la bază, printre alte motivații și publicarea anunțului de privatizare a Băncii Comerciale Române. Toate aceste motivații au făcut ca SIF-urile să acapareze 60% din totalul tranzacțiilor, indicele care le cuantifică evoluția apreciindu-se cu 1%. Dintre rezultatele pe primele cinci luni ale anului – au remarcat și analiștii de la KTD Invest – s-au remarcat cele obținute de SIF 2 Moldova, acesta fiind și cel mai lichid dintre SIF-uri. Aici s-au obținut un cîștig pe acțiune de 953 de lei, care a depășit cu 41% prevederile bugetare de profit pe tot anul 2005. Acțiunile emise de SIF Moldova au fost cele mai tranzacționate săptămîna trecută, cu o pondere de 20,3% în valoarea totală a tranzacțiilor de la bursă, iar valoarea tranzacțiiilor a ajuns la peste 117,5 miliarde de lei.
Dintre societățile băcăuane cotate la Bursa de Valori, acțiunea Aerostar s-a apreciat de la 40.400 la 42.000 de lei (cu cele 3.96% aminitite deja), iar cele ale SIUF Moldova de la 10.800 la 10.900 de lei (cu 0,93 ded procente). în schimb, acțiunea Sofert Bacău s-a depreciat de al 76 la 70 de lei, cu 7,89 de procente. Rafo și Uton Onești nu au fost tranzacționate, iar Robinete Industriale rămîne, în continuare, oprită.
Ultimele tranzacții pe leul greu
Săptămîna aceasta va continua, probabil, interesul pentru titlurile din sectorul financiar-bancar, în această perioadă investitorii preferînd să-și plaseze investițiile în emitenți care au demonstrat anterior că au o rată de creștere a profitabilității. Probabil vor mai fi și ceva scăderi în piață, la mijlocul săptămînii, anterioare pentru cei care nu au disponibilități suplimentare de a participa la oferta publică inițială a acțiunilor Flamingo Internațional. Amintim că săptămîna în curs este ultima săptămînă de tranzacționare a aceste luni pe Bursa de Valori, Bursa de la Sibiu și Piața Rasdaq, pentru a fi definitivate procedurile tehnice privind denominarea monedei naționale. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.