Călin Popescu Tăriceanu s-a apucat de karting. Nu este vorba, ce-i drept, de primul-ministru al României, ci „doar” de fiul acestuia, care, în week-end, s-a aflat la Bacău pentru a participa la cea de-a patra etapă a Campionatului național de karting găzduită de pista ex-primarului de Bacău, Dumitru Sechelariu. Component al echipei bucureștene SKH, Călin jr. s-a aliniat la startul clasei „mini”, dar, din păcate pentru el, etapa băcăuană nu a fost una deosebit de bună. Cu un timp destul de slab în calificări, el a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul zece pe grila de start a primei manșe. Pista udată din plin de ploaia căzută sîmbătă seara a dat însă, serios de furcă cîtorva concurenți plecați de pe primele locuri ale grilei de start, astfel încît, pilotînd inteligent, Tăriceanu jr. a ajuns, la un moment dat, pînă pe locul patru, pentru ca, în final, să termine manșa pe locul V. Manșa a II-a a cursei de la clasa „mini” a beneficiat de o pistă uscată, dar acest lucru nu l-a ajutat prea mult pe Călin, care a evoluat chiar mai slab decît în prima manșă, ceea ce l-a trimis, în final, pe locul nouă. De altfel, afectat de propria evoluție, acesta a răspuns scut ziariștilor că „nu am ce să povestesc”.
Călin jr, copia la indigo a primului-ministru
Călin Popescu Tăriceanu jr. pare a fi copia la indigo a tatălui său. Pentru cei nouă ani și patru luni, e chiar înăltuț. E șaten, bine clădit și atrage imediat privirile. De altfel, chiar și unii arbitri de la concurs au recunoscut că-i dădeau vreo 14 ani, nicidecum nouă.
Călin seamănă cu tatăl nu numai din punct de vedere fizic, ci și al pasiunii pentru motoare, de exemplu. „Călin seamănă leit cu tatăl său. Din cîte știu, în tinerețe a făcut și el karting, pentru ca, acum, să fie pasionat de motociclete. Din păcate, acum nu mai are timp de ele”, ne-a mărturisit Ica, adică bunica lui Călin, care îl însoțește cam peste tot. Cînd are timp, primul-ministru nu ezită să urmărească cursele fiului său la fața locului, ultima dată fiind prezent la etapa a III-a de la Tîrgu Secuiesc. Așteptat și la Bacău, Călin Popescu Tăriceanu a trebuit însă, să renunțe la idee fiind într-o vizită oficială la Constanța.
Cum se comportă fiul primului-ministru în viața de zi cu zi? „Absolut obișnuit. Călin e un copil cît se poate de normal. De altfel, el se joacă și se poartă la fel cu toți copiii”, spune bunica. Și, suflet de copil, el nu a ezitat să-i mărturisească bunicii că „îl va ruga pe tata să-i dea drumul lui Sechelariu, că e prea frumoasă pista de karting pe care a făcut-o la Bacău”. Ca o ironie a sorții, Sechelariu a fost trimis după gratii tocmai pentru această pistă, la construirea căreia, spun procurorii PNA, ar fi comis o serie de ilegalități. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.