Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, săptămîna trecută, componența consiliului de administrație al Societății de Investiții Financiare Moldova Bacău. Consiliul de administrație a rămas, de la adunarea generală a acționarilor de la sfîrșitul lunii aprilie, doar în șase membri, după ce acționarii prezenți la adunare l-au infirmat pe cel de al șaptelea. Astfel, din consiliu fac parte Sorin Mihail Turtoescu (președintele și directorul general al societății), Costel Ceocea (vicepreședinte), Alexandru Matei, Constantin Dan Vasiliu, Dumitru Bontaș și Cătălin Constantin Chelu.
Alegerea consiliului de administrație a fost unul dintre punctele cele mai fierbinți ale adunării generale din aprilie. Pentru cele șapte locuri din consiliu au fost înscrise pe buletinele de vot 15 nume. Șase dintre candidați, care au compus și fostul consiliu, au întrunit din primul foc adeziunile acționarilor: Alexandru Matei, Sorin Turtoescu, Costel Ceocea, Constantin Cătălin Chelu, Dumitru Bontaș și Dan Vasiliu. Alegerea celui de al șaptelea candidat, Iosefina Moroșanu, a fost contestată, astfel încît s-a procedat la al doilea tur de scrutin, însă nu a fost validată nici o candidatură. „Valabilitatea voturilor exprimate pentru cel de-al șaptelea membru al consiliului – ne-a declarat la acel moment Sorin Turtoescu – urmează să fie decisă de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare cu ocazia avizării acestui organism, etapă obligatorie în funcționarea SIF”. Consiliul de administrație nou ales a adoptat varianta de a delega o parte din atribuțiile sale, ca și în mandatul trecut, unui comitet de direcție. „Prin aceasta – a precizat Costel Ceocea – se asigură continuitate și se aduce alături de noua formulă de conducere, lîngă președinte și vicepreședinte, fostul președinte, cu experiența și dăruirea sa, cel care a reușit să mențină rezultatele tot mai performante de la un mandat la altul”. Completarea consiliului de administrație – a opinat Costel ceocea – ar putea fi făcută ulterior, printr-o convocare a unei noi AGA, dar cu costurile aferente, poate prilejuită de alte evenimente”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.