* O zi care a dat foc lumii: 22 iunie 1941, ora 4,00 a.m.
Știa Stalin că Uniunea Sovietică va fi atacată de Germania? Cercetătorii istorici sînt categorici: da! Deschiderea arhivelor fostei Uniuni Sovietice a adus lămuriri asupra multor enigme, dintre care unele te lasă fără glas. Stalin știa că se pregătește un atac al Germaniei, încă de la 18 noiembrie 1940. Cine-l informase? Nimeni altul decît vestitul Richard Sorge. Acesta transmite informații uluitoare și precise pînă la 5 martie 1941. Nu se întîmplă nimic. Stalin părea surd. N-a luat în seamă nici avertizările unor militari străini, ale unor diplomați. Atașatul militar sovietic din „Republica de la Vichy” transmitea de urgență: „Așa cum afirmă agentul nostru Gilbert, ceea ce eu nu am crezut, conducătorul Wehrmachtului a terminat transferul trupelor sale spre frontiera sovietică și, mîine, 22 iunie 1941, ele vor ataca pe neașteptate Uniunea Sovietică”. Rezoluția lui Stalin: „Această informație este o provocare engleză. Stabiliți cine este autorul acestei provocări și pedepsiți-l”.
Și iată-ne în dimineața zilei de 22 iunie 1941, ora 4,oo dimineața. Povestește general-colonel Dimitri Valkognov: „Jukov telefonează. Secretarul general ridică receptorul:
– Vă ascult…
Jukov îi raportează că aviația inamică a bombardat orașele Kiev, Minsk, Stavropol, Sevastopol, Vilnius și altele. Apoi l-a întrebat pe Stalin dacă acesta l-a înțeles. Secretarul general respira greu și tăcea. O greutate paralizantă, colosală, fantastică îi căzuse pe umeri și întrebarea lui Jukov a fost înțeleasă cam greu. S-ar putea ca în mintea lui Stalin să fi revenit textul telegramei de felicitare pe care i-o transmisese Hitler cu ocazia aniversării a 60 de ani (la 21 decembrie 1939):
„Domnului Iosif Stalin,
Cu ocazia celei de-a 60 aniversări, vă rog să primiți din partea mea cele mai cordiale felicitări. Cu această ocazie vă transmit și cele mai bune urări. Vă urez multă sănătate dumneavoastră personal, precum și un viitor fericit popoarelor Uniunii Sovietice, prietene…”
Stalin tăcea.
– Tovarășe Stalin, m-ați înțeles?
în fine, a înțeles. „Zeii greșesc, iar prețul greșelilor este fantastic de mare”.
A știut România, înaintea URSS, că Uniunea Sovietică va fi atacată?
Ca de obicei, noi aflăm ultimii. Ambasadorul nostru la Moscova habar n-avea că România intrase în război! „A trebuit s-o afle… de la autoritățile sovietice și de la colegii săi italieni și germani din capitala sovietică”! Nici chiar ziariștii n-au știut nimic. „Timpul” relua un comunicat al Agenției Tass care dezmințea zvonurile cu „un apropiat război între Uniunea Sovietică și Germania”, la data de 15 iunie. Tot „Timpul” consemna, cuminte, apariția cărții „Cîntece țigănești”, de M.R.Paraschivescu, iar ziarul „Dacia” consemna o evocare a poetului Teodor Murișanu despre biserica din Borsec.
într-un tîrziu ne dezmeticim și noi. Se aude:
– Ostași, vă ordon: Treceți Prutul! (Eugen ȘENDREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.