Bacalaureatul de altădată și Bac-ul de azi

într-un ziar băcăuan, „Provincialul”, din 26 septembrie 1876, directorul lui, Iancu Gheorghiu Budu, semna un articol editorial intitulat: „Mare minune la care oamenii nici nu s-au gîndit”, în care se dădea veste în toată țara că la sesiunea de bacalaureat din anul acela se prezenta, pentru prima dată, și o femeie: „domnișoara Kristafi”. Eveniment pe care inimosul cărturar băcăuan îl saluta, adresîndu-se comisiei, „compusă, firește, numai din bărbați”: „Să nu fie prea aspri, pretențioși și riguroși”, și „să dovedească, de astă dată, că bacalaureatul nu mai este un privilegiu al bărbaților”.
Dincolo de lupta gazetarului băcăuan pentru drepturi egale ale femeilor cu bărbații, întîlnită în toate gazetele sale („Femeia”, „Provincialul” și „Muncitoriul”), trebuie să reținem din articolul menționat că bacalaureatul a existat în învățămîntul românesc de aproape 150 de ani. Și că diploma obținută la acest examen avea valoarea unei diplome de licență care dădea dreptul de a ocupa funcții înalte administrative.
Firește, de-a lungul deceniilor, și mai ales în veacul XX, legea învățămîntului românesc a cunoscut îmbunătățiri și modificări impuse de progresele social-culturale din țara noastră, pînă ce a fost așezat și examenul de bacalaureat pe baze moderne, asemănătoare cu cele din țările europene, și adaptat la condițiile culturale specifice din țara noastră de marele pedagog Spiru Haret. Modificările survenite în perioada interbelică se refereau la stagiul de șapte sau opt clase de liceu, ori la numărul de obiecte la care se susținea examenul de bacalaureat, de obicei 5-6 obiecte, în funcție de secțiile clasic – umaniste sau reale. Nu era deloc ușor bacalaureatul de altădată; trebuia, mai întîi, să treci probele scrise la cele trei materii de bază: limba și literatura română, limba latină și matematicile, care erau eliminatorii. De multe ori nu mai rămîneau nici 50% pentru probele orale, în funcție de pregătirea candidaților. Cei mai mulți cădeau la limba și literatura română, unde candidatul trebuia să dovedească, mai ales, cît este de stăpîn pe regulile de ortografie și punctuație, dar și pe cunoștințele sale de literatură. în schimb, la probele orale se înregistrau mai puțini „căzuți”. Mai erau ajutați și de profesorul examinator, iar la stabilirea notei intervenea și președintele comisiei la „rotunjirea” notei meritate în favoarea candidatului.
Diminuarea importanței examenului de bacalaureat s-a petrecut în perioada „socialismului victorios”, cînd acesta devenea un „examen de maturitate”, la 3-4 obiecte, iar procentul de „reușiți” era între 80 și 100%. Era chiar o adevărată întrecere între comisiile de bacalaureat să obțină și să raporteze un procentaj cît mai bun pentru a ilustra, poate, cît de mult s-au luminat fiii clasei muncitoare!… (Prof. Marin COSMESCU)ofesorul examinator, iar la stabilirea notei intervenea și președintele co

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!