Punctul pe”i”

Securiștii vechi și noi…

* Cine a fost odată polițist ori securist nu mai poate fi altceva
* „Goering zice: nu-s fascist; Himmler zice: nu-s nazist; iar din groapă, suflet trist, Hitler zice: nu sînt hitlerist” * Ziaristul român zice: eu nu (mai?) sînt securist… * Reformarea societății înseamnă un nou mod de gîndire (schimbarea mentalităților)

Sper ca din cele ce urmează să nu se înțeleagă că totul este (în continuare) condus de (defuncta?) Securitate. Nici măcar SRI-ul nu poate pretinde că influențează decisiv mersul lucrurilor în societatea românească. Și totuși, ceva (fundamental) a rămas din vechea Securitate: modul de gîndire securist, mafiotic, ascuns, lipsa de transparență, situarea în afara legilor respectate de majoritatea cetățenilor, arogarea de drepturi speciale și de poziții privilegiate ca urmare a simplei apartenențe la structurile informative ale unor servicii publice pe care noi toți le hrănim (bine) cu impozite. Modul de gîndire securist nu dispare odată cu dispariția fizică a deja pensionarilor din vechile structuri. Nicidecum, cei tineri au fost și sînt școliți de experimentații foști (și actuali) securiști, oferindu-li-se o cheie otrăvită a unor succese rapide, dar efemere. Cunosc tineri care au fobie față de orice transparență, publicitate, deschidere și comunicare. Informația obținută (să zicem, o invitație la un congres) este imediat obturată, adică să meargă numai el, să nu faciliteze el însuși accesul „concurenței” la posibilitatea afirmării sociale. Cea mai pregnantă amprentă a modului de gîndire securist este fuga de concurență, tendința spre oligopol și chiar monopol, toate acestea chiar împotriva legilor existente. Legea 544/2001 este încălcată cel mai tare la ministere, la suprastructurile (re)constituite în centre de putere ale unor găști cu interese precise.
De unde ne vin, oare, toate aceste nenorociri din cauza cărora mereu stăm pe tușă, sîntem arătați cu degetul și purtăm, rușinați, lanterna roșie a clasamentului european? Voi încerca un posibil răspuns. Trădarea regimului ceaușist a venit din partea unui segment precis al Securității, pe baza unui calcul elementar, bazat pe informații pertinente, veridice: dictaturile comuniste nu mai au viitor. Orice inițiativă de răsturnare a dictaturii venită din partea societății civile, a sindicatelor sau chiar a unor structuri dogmatice ale partidului ar fi însemnat tragerea la răspundere a Securității ca principal organ represiv, iar imaginea securistului în ochii cetățeanului nu putea fi cosmetizată în timp scurt. Așadar, Securitatea nu-și putea asuma, direct, meritul schimbării de regim. Direct – nu, dar indirect – da! Intermediarul trebuia să fie de încredere și, totodată, destul de credibil pentru electorat. Acesta nu putea fi decît un personaj din interiorul partidului, opozant dictatorului dar parte a sistemului ce trebuia răsturnat pentru a fi perpetuat… Cum? Simplu, exact la fel cum răstorni clepsidra, iar pașnicul nisip continuă să se scurgă, ca și cum nu s-a întîmplat nimic.
Între anii 1986-1989 conceptul de Revoluție Română era deja lansat, cu precauție, cu rezerva – scoasă imediat la bătaie pentru cei suspicioși – că era vorba despre Revoluțiile române de la 1848, ceea ce nu făcea decît să sugereze și mai mult ideea necesității trecerii de la feudalism la capitalism. Într-o altă ordine de idei, feudalismul comunist din România a avut un dușman instituțional interior (o parte a Securității și anumiți membri de partid) și aliați externi (serviciile secrete sovietice și occidentale). Securiștii fideli dictatorului l-au averizat că pericolul venea „și din est și din vest”…
Odată declanșat procesul schimbării conducerii țării, lupta dintre serviciile orientale (sovietice) și cele occidentale (americane îndeosebi) s-a dat și la nivelul conducerii noi a României: Ion Iliescu (școlit în Rusia) era terminalul axei Moscova – Chișinău – București, iar Petre Roman (școlit în Franța) era terminalul axei Bruxelles – Paris – București. Securiștii promoscoviți erau susținătorii lui Iliescu, iar securiștii prooccidentali erau susținătorii lui Roman (ulterior ai lui Constantinescu și, actualmente, ai lui Băsescu, cel care a mutat ușor axa pe direcția Washington – Londra – București). Potentarea clasei politice democratic alese cu implantarea reprezentanților unora dintre cele două tabere securiste a mutat lupta politică din arena civilă în cea ocultă. De aici și inutilitatea luptelor doctrinare… Lupta nu era, așadar, una de idei, ci de afaceri cu finalitate imediată. Consecința a fost perpetuarea, la noi, a mentalității securisto-bolșevice mai mult decît în oricare altă țară care a trecut de la dictatură la democratură. Mai este, oare, de mirare faptul că România este ultima țară din Europa la majoritatea capitolelor?
Regimul Iliescu nu s-a plîns de imixtiunea foștilor securiști în actul guvernării pentru simplul motiv că aceștia erau la guvernare. În schimb, Petre Roman și Emil Constantinescu au fost eliminați tocmai de structurile comuniste nemulțumite că au fost fie ignorate, fie stopate de la împărțirea prăzii naționale… Băsescu, pragmatic și precaut, încearcă să elimine securiștii promoscoviți elogiindu-i și oferindu-le șansa de a-și continua, parțial, afacerile cu prețul trecerii în tabăra prooccidentală. Piața afacerilor grase este, totuși, limitată, așa că securiștii lui Ion Iliescu trebuie eliminați de pe această piață. Arabo-pesediștii și alte structuri mafiote cedează pozițiile și se resemnează. Măcar pe durata unui mandat… Urmează, sper, curățirea presei. Dan Pavel spunea, cu șase ani în urmă, că circa 65% din mass-media sînt aservite structurilor informative subterane și supraterane, de origine și esență securistă.
Mă opresc aici; prea multe exemple îmi vin în minte și, oricum, articolul de față deja este prea lung… (Catinca PIPER)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!