Discernămîntul ajută mult la cîștigarea liniștii lăuntrice a sufletului, care contribuie mult la asceză, deoarece hrănește sufletul și trupul cu puteri mai mari decît cele rezultate din hrana materială. Iar cînd nu există liniște lăuntrică și cele mai bune mîncărui sînt otrăvite din multul venin ce picură mereu, vătămînd omul și sufletește și trupește.
Cei ce sînt hrănițăi de dragostea lui Dumnezeu de multe ori neglijează hrana materială sau, atunci cînd mănîncă, nu simt că mănîncă, deoarece și atunci âl simt pe Dumnezeu cu tărie și se hrănesc din binecuvîntarea cea dulce a dragostei Sale.
Pofta pentru mîncăruri bune este momeala celui viclean și cel care nu le taie se prinde în cîrligul vrăjmașului și după aceea se prăjește în propria sa grăsime de trupul său aprins. Dimpotrivă, pofta pentru hrana duhovnicească taie inima de la cele pămîntești și urcă sufletul în ceruri, gustînd din hrana îngerilor.
Pe cei ce nu-și înfrînează inima lor de la dorințele materiale, nu de la cele absolut necesare, și aici nu încape cuvînt pentru dorințele trupești, și nu-și adună mintea lor în inimă, ca să le dea împreunate lui Dumnezeu, ci le lasă nestăpînite, îndoită nefericire îi așteaptă.
Cînd lisește trezvia lipsește și mintea din cap (este furată de diavol), și atunci noi rămînem numai cu trupul, fără minte, ca buștenii. Iar cînd mai tîrziu ne adunăm mintea, ea este greu încărcată de gunoaie pe care vicleanul le folosește ca surcele ca să ne aprindă foc în buștean (trup), iar atunci el ne batjocurește și saltă, bucurîndu-se cu răutate. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.