Lionezii băcăuani au organizat marți, 21 iunie, ceremonia de preluare a președinției Lions Club Moldova sub forma unui dineu la iarbă verde, la care au participat membrii clubului, dar și invitații lor. Medicul chirurg Vasile Palade i-a înmînat, pentru un an, inginerului, omului de afaceri și profesorului Ioan Viorel Rați, insemnele prezidențiale ale clubului băcăuan – clopotul de bronz Lions Club și ciocănelul de lemn, cu care acesta își va aduce la ascultare și colaborare supușii într-u frăția care îi leagă de mai bine de zece ani.
între livezile societății Fructex s-au adunat, marți după-amiază, în ținute lejere, de piknic, lionezii, soțiile lor și invitații. Cunoscuți oameni de afaceri, medici, profesori universitari, doamne distinse și domni cu aer degajat, prieteni parcă de o viață, binevoitori și cordiali chiar cu cei pe care îi vedeau pentru prima dată. Figuri venerabile, dar și tineri lionezi. I-am recunoscut, în preajma cortului sub care s-a amenajat masa de protocol pe oamenii de afaceri Petru Plăcintă, Vasile Păun, Grigore Ruști, Constantin Radu și Claudiu Doroș, pe profesorul Neculai Lupu, medicul Gheorghe Costache, colecționarul Mihai Ceucă, directorul Oficiului Registrului Comerțului, Gheorghiță Patrichi, pe „animatorul” clubului, Dan Nemțeanu.
Frăție pentru caritate
La un „dineu la iarbă verde” lionezii sînt oameni obișnuiți. Poate ceva mai cu ștaif. Dar prin statutul lor aparțin clasei de sus, elevate. Necunoscătorii îi compară uneori cu masonii sau cu alții asemenea. Nici nu sînt prea departe de adevăr, pentru că Lions Clubs s-a desprins cîndva chiar din masonerie. Lions Clubs International, creat în 1917, este o organizație cu mare tradiție în lume și cu o forță considerabilă prin poziția pe care membrii ei o au în diversele structuri economico-sociale din 193 de țări, în care există 46.000 de cluburi. Cuvîntul de ordine în această frățietate este „Noi servim”, ceea ce vrea să însemne că Lions Club este, în primul rînd, o organizație de caritate. Cei 1,4 milioane de membri vor să răspundă nevoilor comunităților din întreaga lume. Lions atacă, de exemplu, probleme grave ca orbirea, prevenirea consumului de droguri și diabetul, oferă ajutor imediat în cazul catastrofelor și asistență de lungă durată celor în nevoie. Construiesc parcuri, fac donații spitalelor și întrețin programe de tratare a apei.
Tabere medicale, burse de studii, sponsorizări
între livezile de la Fructex, lîngă coșurile cu cireșe proaspete și lîngă un caș imens adus tocmai de la Godovana, asortat cu ceapă verde și stropit cu cîte un ciocănel de „Țuică adevărată”, fabricată și etichetată sub marca Lions Club, limbile s-au dezlegat repede. Dar numai preț de un ceas, pentru că președintele încă în exercițiu, Vasile Palade a sunat clopoțelul și i-a chemat pe toți la ceremonia de schimbare a gărzii la Lions Club Moldova Bacău. „A venit timpul să conduc ultima ședință a clubului – și-a început Palade discursul -, dar și să au samă de activitatea din mandatul meu. în anul lionistic 2004 – 2005, am reuși să dezvoltăm programe de întindere națională, sub egida cabinetului guvernatorului Districtului 124 România. S-a organizat, astfel, prima ediție a Taberei pentru diabetici, pentru 12 copii din familii necăjite, cu diabet insulino-dependent. Am acordat burse de studii, de cîte trei milioane de lei, la două studente care provin din familii dezorganizate. Am sponsorizat concursul „Icoană, suflet și lumină”, organizat de centrul de Artă George Apostu, pentru elevii de la liceele de artă din Bacău și județele limitrofe. De asemenea, am organizat acțiuni în ciclul de simpozionae «Cetatea cetățeanului, cetățeanul cetății», iar în luna martie am pregătit ședința a patra a Cabinetului guvernatorului, la Bacău”. Pe parcursul aceluiași an, clubul a primit diploma de excelență din partea guvernatorului Districtului 124 România, Vasile Palade distincția „Leul anului”, iar Gabriel Olariu o distincție de apreciere pentru activitate lionistică în calitate de șef de zonă în Moldova. „Ne-am dorit mai multe – a mai spus Vasile Palade. Rămîn, însă, în seama noului președinte. Ne dorim o ținută vestimentară specifică clubului din Bacău, sigla Lions afișată la intrările din oraș și la toate instituțiile principale, cum este în toată lumea civilizată. Și vrem să internaționalizăm tabăra de diabet de la Bacău. La ediția din acest an vor veni copii din toată țara”.
Și „leii” sînt oameni
Ion Viorel Rați va avea, deci, destul de lucru. „Vasile Palade – a opinat noul președinte – a pus mult suflet în toate. âmi revine, astfel, și mie o sarcină importantă. Spiritual, noi trebuie să ne întărim, să fim sufletiști în tot cea ce facem. Dar cred că voi reuși să cresc această «viitură», astfel încît noi să devenim un grup care să construiască în cetatea Bacăului”. în echipa sa, noul președinte i-a ales pe Gheorghe Costache este vicepreședinte 1 (și viitorul președinte), Ionel Lupu vicepreședinte 2, Constantin Amîiei – vicepreședinte 3, Mihai ceucă – secretar, Marian Tudor – trezorier, Ioan Micu – casier, Marius Nemțeanu – animator, Sorin Brașoveanu – director de efective, Romel Guțu – director de protocol, Costel Ceocea – director de imagine, Dragoș Secărea – director 1 și Grigore Ruști – director 2.
Odată puse la punct problemele organizatorice pentru care s-au întîlnit, leii băcăuani au făcut un tur pe aleea cu cireși de la Fructex, dar au revenit la bunele obiceiuri de la începutul reuniunii îndată ce de la grătarele imense s-au simțit primele arome de batal frăgezit în baiț, de pulpițe tăvălite prin mujdei, și de neaoșii mititei. De data asta, la putere a venit vinul galben preparat chiar de doctorul Palade, pe care unii l-au făcut șpriț, alții nu. Pentru că și leii sînt oameni. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.