Schimbarea buletinului, test de rezistență a nervilor

Peste cîteva zile trebuie să-mi schimb buletinul. Sînt cîteva săptămîni bune de cînd stau cu ochii pe calendar și tot amîn ziua de mers la Poliție pentru a-mi rezolva această problemă. Știam ce mă așteaptă încă de pe la începutul lunii mai, cînd am pierdut cîteva ceasuri bune pe la sediul Serviciului de Evidență a Populației ca să îmi schimb pașaportul. Marele meu noroc a fost atunci că, datorită unei situații speciale, pașaportul mi-a fost schimbat în regim de urgență, așa că timpul petrecut pe la cozi nu a fost prea lung. Mai mult, am avut și norocul să găsesc pe cineva mai binevoitor care m-a ajutat să mai scurtez alte cîteva ceasuri bune de așteptare. Dacă nu aveam un astfel de noroc, nu mi-ar fi ajuns, cred, nici o zi întreagă, de dimineață și pînă seara, pentru a-mi putea depune toate actele necesare pentru preschimbarea actului buclucaș. Aș fi stat în picioare ceasuri întregi în fața ghișeelor, într-un miros imposibil de descris și într-o căldură greu de suportat. Ieri, mi-am luat totuși inima în dinți și m-am dus la sediul Serviciului de Evidență a Populației pentru a mă informa măcar în legătură cu actele care îmi sînt necesare pentru schimbarea buletinului. Cozile imense care altădată se întindeau pînă dincolo de ușa de la intrare nu mai erau chiar atît de mari. Mirosul, însă, era același. Imposibil de descris, iar căldura greu de suportat. Toate geamurile de la intrare erau tapetate cu anunțuri în care erai informat despre actele de care ai nevoie pentru schimbarea pașaportului. Despre buletin, actul care mă interesa pe mine, nu se sufla nici o vorbă. Dau să o întreb pe una din funcționarele care abia terminase de bătut la mașină nu știu ce act. „Vedeți, doamnă, că scrie pe geam!”, mă repede imediat funcționara, în timp ce mușca, plictisită, dintr-un măr.
Mă întorc înapoi la geamuri și încep să citesc, din nou, anunț cu anunț. Nici o șansă să descopăr ceva din ceea ce mă interesează, așa că încerc răbdarea unei alte funcționare cu un chip ceva mai binevoitor. Ceva mai răbdătoare, femeia îmi spune că trebuie, mai întîi, să îmi cumpăr un dosar în care în care să pun actul de proprietate asupra spațiului în care stau sau o altă adeverință din care să rezulte că locuiesc la adresa pe care o am trecută în buletin. Mai apoi, mai aveam nevoie de copii după certificatul de naștere, de căsătorie, de buletinul vechi, de două timbre cu o valoare de 1.500 de lei, și de o chitanță prin care să dovedesc că am plătit 65.000 de lei, cît reprezintă contravaloarea noii cărți de identitate. Mi le-am notat conștiincios pe toate și am dat să fac un pas în sala în care cîteva zeci de oameni așteptau, pe la diferite ghișee, să predea cererile pentru un nou buletin sau pașaport, sau să își ridice noile acte. Doamna cu care schimbasem ceva vorbe cu vreun sfert de ceas mai devreme era în același loc la coadă, nu se mișcase nici măcar un pas mai în față, iar în partea dreaptă a sălii, la cozile pentru pașapoarte, începusă să se iște scandal. O femeie cu un copil în brațe încerca să intre mai în față, iar cîțiva din cei care așteptau de cîteva ceasuri bune să ajungă în fața ghișeului o trimeteau înapoi la rînd. De aici și pînă la luatul de păr nu a mai fost decît un pas, așa că a fost nevoie de intervenția unui ofițer care asigura paza la intrarea în instituție pentru a se mai face puțină ordine.
Cînd am ajuns înapoi la serviciu, primul lucru pe care l-am făcut a fost să scriu o cerere în care să solicit o zi liberă. Risc să primesc vreo amendă dacă nu îmi schimb buletinul la timp și, după cum am văzut că merg lucrurile, doar cîteva ceasuri nu îmi vor fi de ajuns să îmi achit toate taxele care sînt necesare și să îmi depun și dosarul cu cererea de reînoire a actului de identitate. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!