Pentru a alege un animal să devină prietenul tău cel mai bun, îți trebuie ceva osteneală, pentru că este important să-l găsești pe acela potrivit.
Cînd îți alegi un animal de companie trebuie să ții seama că respectiva creatură îți va fi alături destul de mult timp, așa că e important să fiți compatibili și vă înțelegeți de la început. Analizează-ți întîi stilul de viață, pentru că un cîine, de exemplu, are nevoie de plimbări zilnice și mult timp petrecut împreună. Pisicile sînt niște animale adorabile și ușor de întreținut. Nu e nevoie să ieși cu ele la plimbare, dar va trebui să le lași acasă cînd pleci într-o excursie.
Mai ai cîteva opțiuni, chiar exotice: șopîrle, broaște țestoase sau chiar șerpi.
Cînd îți alegi un cîine, adună cît mai multe informații poți. Unul jucăuș și plin de energie sau unul calm și liniștit? Unul care să te apere sau unul care să fie prietenos cu străinii? Unul ascultător sau unul independent și plin de viață? Dacă îți închipui că un animal este un simplu accesoriu de stradă, greșești. Cînd adopți un cățel sau o pisicuță, îți asumi o responsabilitate.
Una dintre cele mai mari problemele cu animalele de apartament este cea a curățeniei. E destul de ușor să înveți o pisică să respecte „regulile”, dar cîinii îți vor da destulă bătaie de cap. (Raluca BLĂNARU)
Lasă un răspuns