Fără prejudecăți

Fudulie cu diplomă

Mihai BUZNEA

în ultimii 15 ani învățămîntul universitar românesc a produs specialiști pe bandă rulantă, discreditînd într-o bună (dar nefericită) măsură ideia de competență și valoare. Campioane în această direcție sînt, în proporție majoritară, universitățile private, la care accesul se face după principiul „primul venit, cel dintîi înscris”, procentele de promovabilitate depășesc chiar și cele mai optimiste previziuni, în vreme ce criteriile concurenței și al competenței, singurele care pot discerne cu adevărat și stabili verdictul asupra legitimității opțiunii, dar și al deciziei, sînt trecute cu vederea. Totul se metamorfozează în cantitate, spre detrimentul evident al calității. Astfel se explică faptul că licențiați în diferite discipline didactice, puși în fața unui examen major, adevărat, în care conveniențele și acceptările de complezență, dar deloc dezinteresate, sînt eliminate din start, clachează lamentabil, devenind ei înșiși subiecți de analiză psiho-educațională și punînd într-o lumină total nefavorabilă instituțiile universitare la care și-au dobîndit diplomele, dar și personalitatea educatorului.
Recentul concurs de titularizare pentru personalul didactic din învățămîntul preuniversitar demonstrează cu prisosință carențele de pregătire ale multora dintre cei care aspiră la un post definitiv de dascăl. Perlele produse de aceștia nu ne pot provoca decît reacții de umor englezesc. Rece. Fiindcă dincolo de amuzamentul instantaneu se află o realitate dezarmantă prin însăși nefirescul său, definit printr-o altă exclamație spontantă: nu se poate!
Iată că, totuși, se poate! Fenomenul este prezent, mai ales, printre cei proaspăt titrați în științe umaniste – limba și literatura română, istoria, limbile străine. Fuduli de carte ca surzii de auz și orbii de vedere. Oameni care-și revendică, în temeiul posesiei unei diplome universitare obținute în virtutea plății cu regularitate a taxelor de școlarizare, dreptul de a-i educa pe alții; de a-și face, din prezența la catedră, o profesiune. Dar care nu posedă un minimum de cunoștințe legate de domeniul lor – programa școlară, opere, intrigi, personaje, acțiune, mesaje. în mințile lor, totul se amestecă după reguli și reprezentări pe cît de neclare, pe atît de bizare, rezultînd un melanj inodor, incolor și inspid, lipsit deci de orice substanță educațională; în consecință, doar cei înzestrați cu simțul umorului se pot distra pe seama ridicolului de situație.
Sesizînd aspectul tragi-comic al deznodămintelor apreciate cu note de la zero la 4, în condițiile în care stacheta performanței minime trebuia să se fixeze la nivelul 7, un cunoscut profesor băcăuan a ținut să remarce: domnule, ceea ce se întîmplă ține nu doar de ridicol, ci și de tupeu; un tupeu obraznic, deșănțat prin sine însuși: un elev de liceu din generațiile anilor ’50 – ’60, mediu ca inteligență și ca pregătire, era incomparabil mai bun decît unii dintre actualii deținători de diplomă universitară. Ceea ce face diferența nu sînt calitățile native, înzestrarea genetică, ci mentalitatea: pe vremea mea, a noastră, o diplomă se dobîndea – adică încorpora muncă și responsabilitate; acum, diploma se cumpără prin taxe și atenții, iar rezultatele se văd. Așa se face că tineri care pînă-n ’89 nici măcar nu cutezau să se gîndească la un loc dintr-o aulă universitară sînt, astăzi, titrați în psihologie, psihopedagogie ori în alte științe de top. Ori, aici e vorba de puterea miraculoasă a banului, nu de știința minții!… Problema gravă e, însă, alta: cei care se expun efectelor unor astfel de experimente nu sînt dascălii neaveniți, ci discipolii lor!
Ce se va întîmpla? Ne este teamă să ne și gîndim la consecințe!um, diploma se cumpără prin taxe și atenții, iar rezultatele se văd. Așa se face că tineri care pînă-n ‘

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!