Prea săraci pentru a improviza

Ștefan RADU

în urma apelor care acum s-au retras a rămas o țară fără drumuri, poduri, căi ferate. Dintr-o dată, șoselele pline de gropi și cu limitări de viteză la fiecare sută de kilometri, pe care le înjuram de cîte ori ne aflam la volan, ni se par acum a fi o imensă pierdere. însă dacă tot am ajuns în această situație, ar trebui să nu ne grăbim. Pentru că s-a răzbunat natura pe noi și ne-a aruncat în „preistoria infrastructurii”, atunci cred că a venit vremea să cheltuim cu inteligență fondurile destinate refacerii.
Bani sint. Europa a deblocat fondurile SAPARD pe care nu am fost în stare să le folosim în 2003 și 2004, ne permite să transferăm sume importante din programele PHARE, ba chiar și-a anunțat disponibilitatea de a ne ajuta financiar în mod consistent, cum nu a făcut-o altă dată. Există, de asemenea, rezerve la Bugetul de Stat, pot fi executați cîțiva datornici „tradiționali” și – în final – vom descoperi că dispunem de sume inimaginabile. Teamă îmi este că o vom „zbîrci” în buna tradiție românescă: vom arunca banii pe cîrpăceli grăbite, pe spoieli de tip electoral, care dau bine la popor, fără să ne preocupe ce va fi peste zece sau douăzeci de ani. Dacă pe Valea Trotușului se va lucra „hei-rup-ist” doar pentru a „mîzgăli” două benzi asfaltate „la normă”, atunci întreg efortul este și inutil, și păgubos. Ar trebui să înțelegem că „tot răul este spre bine!”… Dacă tot nu mai avem drumuri și poduri, atunci să proiectăm totul de la zero. Este cel mai bun moment pentru a realiza o rețea de șosele moderne, la standarde europene. Acum nu mai există opreliști legate de exproprieri sau mutări de case (oricum nu mai există construcțiile respective și nici terenurile agricole în discuție) și se cunosc toate punctele topografice periculoase. Graba ministerului de profil de a acorda fără licitație lucrările de refacere a drumurilor mă face să cred că se dă prioritate vitezei și nu calității. Ne vom trezi, peste doi-trei ani, că am aruncat pe fereastră sute de milioane de euro, exact cum am făcut și cu autostrada București-Pitești. Acolo, vreo trei-patru miniștri s-au dat cocoși, însă rezultatele lor au fost penibile (dacă nu penale). Acum, autostrada cu pricina (singura de care dispune România) este o sinistră colecție de gropi și de porțiuni decopertate, unde autoturismele se rup, iar căruțele circulă fără să fie luate în seamă de polițiștii preocupați să învețe limbi străine. Mai bine rămînem la nivelul drumurilor prăfuite de la țară, decît să îngropăm banii în conturile unor baroni ai drumurilor care se pricep la „pospăieli de urgență”. Să ne uităm la drumul Bacău-Onești: pe la Bîrzulești alunecă terenul oricîte propetele s-au pus în ultimele două decenii. La fel se întîmplă la Coman… Culmea este că indicatoarele arată că avem de-a face cu un drum european! Două benzi ca niște sfori, curbe inutile, strangulări după voia oricărui hangiu care a primit aprobare să construiasă pînă pe carosabil (că nici nu mai poate fi vorba acum de o lărgire a drumului!), cu bicicliști și căruțași beți (ziua și noaptea!), fără parapeți de protecție, exact ca după război. Asemenea șosele ar trebui să devină istorie. Dacă agenții de circulație nu sînt în stare să aplice legea (după cum îmi explica unul de pe la Onești…), atunci măcar drumarii să-și facă treaba ca lumea. Peste un an, doi, Moldova ar putea deține cea mai modernă infrastructură rutieră. Totul depinde de voința politicienilor care se fîțîie acum cu elicopterul prin zonă și o fac pe diriginții de șantiere. Nu contează cît repede se construiește, ci cît de trainic. Hitler a făcut în Germania autostrăzile pe care și astăzi nemții circulă în deplină siguranță, la viteze care în România ar însemna sinucidere inevitabilă. Dacă vom ridica poduri cîrpite precum cele trei de la Buzău, unde Armata s-a bîlbîit, și la prima ploaie de primăvară se vor duce pe apa unui torent furios, atunci mai bine ne lăsăm păgubași înainte de a cheltui banii europenilor. Este vremea să înțelegem că potopul ne-a sărăcit în așa măsură încît nu ne mai permitem lucruri ieftine și cîrpăceli electorale. Ar fi, într-adevăr, o abordare nouă, cinstită, cum nu se prea obișnuiește în domeniul contractelor cu finanțare de la stat… natura pe noi și ne-a aruncat în „preistoria infrastructurii”, atunci cred că a venit vr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!