Maxime și cugetări

„Calul Troian” dă cu copitele

Vasile PRUTEANU

Orice ar spune cronicarii, „Calul Troian” s-a purtat ca un măgar. Capturat și introdus în cetate ca trofeu, a revărsat din burta sa potop de dușmani, care au înfrînt, din interior, pe dîrzii apărători ai Troiei, cauzînd căderea cetății. în politica românească, Calul Troian nu s-a comportat altfel decît ne învață istoria, atunci cînd reușește, totuși, să ne învețe cîte ceva. Două dintre situațiile actuale mi se par asemănătoare cu legenda homeriană, prin consecințele lor: cooptarea la guvernare a Partidului Conservator (fost Umanist) și abandonul neașteptat din fruntea PNL al lui Theodor Stolojan, urmat curînd de revenirea sa în anturajul președintelui Traian Băsescu. Consecințele par a urma cu fidelitate comportamentul Calului Troian: deputații conservatori (trădători ai pactului stabilit cu PSD) au dat, prin votul lor, cîteva copite bune Alianței D.A. Ultima ispravă a fost ridicarea lor în masă împotriva alegerilor anticipate și votul negativ asupra unor proiecte de legi, făcînd front comun cu PSD-ul pe care-l trădaseră cu cîteva luni în urmă.
„într-o tabără sau alta, trădătorii tot trădători se numesc” (M. Pauliuc). Iată de ce Traian Băsescu a precizat că „la guvernare s-a adoptat o soluție imorală”. Bine ar fi ca președintele să nu uite că el a introdus Calul Troian în cetatea Alianței D.A. Și n-a uitat, cerînd insistent alegeri anticipate, tocmai pentru a scăpa de „soluția imorală” a Calului Troian. Opoziția furibundă și spaima insomniacă a majorității parlamentarilor față de anticipate au produs dezordini grave în rîndurile guvernanților. în această situație, mișcările politice viitoare pot fi prefigurate cu ușurință: ori blocajul legislativ va deveni o practică curentă, ori Alianța D.A. se va configura în alt mod, pentru a putea rezista atacurilor virulente ale opoziției pesedisto-peremiste. Aceasta a strîns rîndurile cu perseverență, ca niște lupi nesăturați, încă, de jaful practicat pe parcursul unei baroniade atent gestionate de Ion Iliescu și Adrian Năstase. Este știut că „lupii se strîng în haită pentru ca – dacă nu vor găsi altă pradă – să se poată sfîșia între ei. Membrii unor partide clădite pe interese, de asemenea” (H.Balzac). Că lupii se pot sfîșia cu ferocitate a demonstrat-o (cu surplus de argumente) C.V.Tudor în numeroasele ocazii cînd i-a atacat pe Ion Iliescu, Adrian Năstase și tot partidul cu care acum are puncte de vedere comune. Să fi uitat PSD-ul atitudinile de mai înainte ale lui C.V.Tudor? Se crede oare că faptele uitate nici n-au fost? Este bine de știut că „dobînda ce se plătește obrăzniciei este credulitatea” (Ghoete). Credulitate se numește orice alianță cu PRM sau Partidul Conservator, în speranța că aceste formațiuni politice vor fi loiale vreodată convivilor lor de circumstanță. Cel puțin în măsura în care nu vor căpăta putere și credibilitate în rîndurile electoratului. Prea adesea au dat credit comportamentului pervers în relațiile politice, caracterizînd o astfel de atitudine ca fiind una maleabilă, dispusă spre negocieri profitabile. „Precum prostul n-are îndoieli, nici perversul n-are mustrări de cuget” (Oresto Cipriani).
Vrînd sau nevrînd, din motive prea puțin explicate, Traian Băsescu a livrat PNL-ului un insiduos Cal Troian, prin activarea bruscă a lui Theodor Stolojan. Un mic cutremur amplificat, apoi, de Valeriu Stoica și Mona Muscă. Poziția ezitantă în raport cu alegerile anticipate a lui Călin Popescu Tăriceanu a încins spiritele în PNL. Unii vor întărirea autorității primului-ministru, alții vor un nou lider în persoana lui Theodor Stolojan. Soluția ultimă mi se pare, deocamdată, imorală. încă nu se văd roadele guvernării Alianței D.A., ale luptei împotriva corupției și pentru o justiție dreaptă și curată, iar calamitățile naturale au pus o stavilă dură proiectatelor alegeri anticipate. A-l înlocui acum pe Tăriceanu cu Stolojan n-ar însemna altceva decît adîncirea artificială a unei crize ce ar putea îmbrăca veșmîntul paradoxal al neputinței Alianței D.A. Din păcate, membrii marcanți ai PNL s-au angajat pe poziții și în discuții intolerante, care numai bine nu fac unui guvern ce își căpătase destulă credibilitate. Mona Muscă (pentru care am, încă, un respect deosebit și o simpatie evidentă) s-a situat pe o poziție nefirească față de un act pe care ea însăși îl clamase la anunțarea demisiei Cabinetului Tăriceanu. Accentuase perseverent că nu-i vreme de demisii în condițiile calamităților naturale, că guvernul trebuie să muncească fără preget pentru a ajuta sinistrații și a scoate țara din impas. Nu știu de ce, acum, și-a schimbat inexplicabil atitudinea, susținînd cu îndărătnicie un vot negativ dat șefului Executivului. Eu știu că „îndărătnicul e convins numai de un lucru: că a apucat a spune într-un fel” (Theodoct). Nu fiindcă e convins că așa trebuie să fie. Este simptomul sigur al slabei adaptări a doamnei Muscă la realitățile României de azi. Pe scara evoluției politice, însă, neadaptații își cam rup picioarele. N-ar fi o mare dramă retragerea din guvern a Monei Muscă, dacă asta n-ar însemna și cîteva copite bune aplicate lui Tăriceanu. Mare brînză n-a făcut ea în domeniul culturii. Chiar mai puțin decît au făcut Andrei Pleșu și Ion Caramitru. Măcar aceștia au introdus cîteva norme viabile în conducerea forurilor culturale și au așezat pe temelii instituții de spectacole private, bine primite de către public.
Cu sau fără voia ei, Mona Muscă s-a metamorfozat într-un periculos Cal Troian al PNL. Dinaintea precarităților temporare, a malformațiilor de caracter ale unor politicieni sau a alunecărilor morale, abandonul de la guvernare seamănă a lașitate interesată. Jocul politicianist al lui Valeriu Stoica și Mona Muscă este o foarte proastă propagandă pentru valorile reale ale unui partid, ce apar, acum, drept un oarecare trucaj comercial. Se va profita, cu siguranță, de acest derapaj, spre consternarea tuturor celor ce au sperat și speră într-o civilitate mai accentuată a politicii românești, în ispășirea păcatelor trecutului apropiat și într-un parcurs ascendent pe drumul spre Europa, din care România n-a plecat niciodată. gumente) C.V.Tudor în numeroasele ocazii cînd i-a atacat pe Ion Iliescu, Adrian Năstase și tot partidul cu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!