Convulsii liberale

Ștefan RADU

Ieri, pe la amiază, aflat cu treburi prin centrul orașului, era să dau cu mașina peste un fost (actual? viitor?) președinte al liberalilor băcăuani. Era la fel de dezorientat precum majoritatea românilor care nu mai înțeleg ce se întîmplă în interiorul uneia dintre cele mai importante (și vizibile) formațiuni politice. Joaca premierului de-a „uite demisia, nu-i demisia!” a dat peste cap toate aranjamentele din culisele politichiei dîmbovițene. PNL trece prin clipe grele. S-au dus pe apa… Bîrnatului (încă nu se știe de ce și cum a dispărut digul…) și alegerile anticipate atît de dragi președintelui Băsescu, și coșmarurile de mărire ale Partidului Democrat (umflat artificial, dacă ar fi să ne luăm după numărul real de membri cotizanți – nu doar declarați – înregistrați în documentele contabile), și speranțele de căpătuire ale cîtorva „sponsori electorali”. Că unora le-a dat crampe la neuroni renunțarea la demisie s-a observat de la o poștă: nitam-nisam, unele aripioare din PNL au început să se agite și să aducă în prim-plan o chestiune aproape uitată. Este vorba de „pompierul-șef” Theodor Stolojan. Acest personaj, trecut prin trei dictaturi, începe să semene, din ce în ce mai mult, cu Ion Iliescu. Unii chiar cred că orice scădere de popularitate a liberalilor se tratează cu „ceai de Stolojan”!… âl aduci pe domnul cu pricina la tribună și cade poporul în extaz! ânșelătoria a ținut prin ’91 (cînd Iliescu l-a numit premier interimar) și în 2004, cînd a lăsat baltă electoratul și a plecat la băi, în străinătate. Am fost unul dintre admiratorii domnului Stolojan. însă faptul că încă nu a explicat nici pînă acum mișcarea cu retragerea din cursa pentru Președinție mă dezamăgește și îmi dă dreptul să-l cred părtaș la un aranjament obscur. în plus, ieșirea la rampă din postura apolitică de consilier la Cotroceni mă face să împărtășesc părerea celor care spun că este un simplu executant al unui comandant de vas ce dorește să se păstreze în penumbră. S-ar explica, astfel, evenimentele ce au urmat. La centru, cel mai popular ministru, doamna Mona Muscă (despre care Valeriu Stoica spunea că „este singurul… bărbat din politica românească”), a demisionat (nu doar s-a făcut…) și a dat cea mai serioasă lovitură Cabinetului Tăriceanu. Explicația domniei sale pentru gestul radical asumat este „subțirică”, mai ales că prietenii știu cît de mult își dorește doamna Muscă să plece în Parlamentul European…

La Bacău, o altă mare confuzie persistă. în acest moment, organizația județeană are doi președinți! Unul ales (și contestat de perdanți), altul interimar, numit de către București. Au trecut cîteva săptămîni de la scandalul alegerilor, însă președintele PNL, același domn Tăriceanu, nu a decis care este verdictul pentru contestația depusă. âi plac situațiile indecise, cu două capete și fără nici o coadă. în consecință, mă întreb dacă mai are rost să aștept răspunsuri la întrebările cotidiene pe care le-am adresat liberalilor din administrația locală? „Uitarea” pare a fi o boală periculoasă. Despre situația digurilor de pe Bîrnat și de pe Negel nu aflăm nici un amănunt, nu se suflă un diftong menit să lămureasă afacerea nebuloasă care a declanșat atîtea necazuri. Cele 200 de familii care și-au pierdut casele nu cred că se mulțumesc doar cu ajutoarele primite. Ar dori, poate, să afle, de la primar sau de la prefect, ambii membri PNL, cine sînt infractorii care au cauzat dezastrul. Sînt cumva persoane prea importante pentru a fi luate la întrebări? Măcar atît să ne spună reprezentanții administrației. Că doar n-or fi vrînd să primim răspunsurile de la opoziția PSD și PRM?!ii știu cît de mult își dorește doamna Muscă să

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!