Spațiile în care își desfășoară activitatea medicii titulari ai cabinetelor medicale urmează a fi concesionate, prin încheierea de contracte de concesiune, fără licitație publică, în scopul desfășurării activității specifice, conform legislației în domeniu.
în două dintre aceste imobile, își desfășoară activitatea un număr de 21 de tehnicieni stomatologi, din care unul își desfășoară activitatea în imobilul din str.Republicii nr.64 şi 20 în imobilul din str.Mărășești nr.13, aceste imobile făcând parte din domeniul privat al Consiliului Județean Bacău.
Contractele de comodat, încheiate conform Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei din 1999, în baza cărora a fost stabilit dreptul de a-și desfășura activitatea tehnicienii stomatologi în respectivele spații și-au încetat valabilitatea la data de 31 decembrie 2004.
în baza dispozițiilor din Hotărârea de Guvern menționată calitatea de concesionar „…o are medicul titular al cabinetului sau cel delegat de medicii asociați”, tehnicienii dentari nebeneficiind de această prevedere.
De asemenea, Ordonanța de Urgență din 2000 privind organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical prevede că bunurile imobile proprietate privată a unităților administrativ teritoriale în care își desfășoară activitatea cabinetele de practică pot fi închiriate acestora.
Aproape 30 de cereri de concesiune
Până la această dată au fost înregistrate la Consiliul Județean Bacău 28 de cereri din care 21 de cereri din partea tehnicienilor dentari care au beneficiat de spații în baza contractelor de comodat care și-au încetat valabilitatea la 31.12.2004, 6 cereri depuse de tehnicieni dentari care nu au deținut spații în imobilul din str.Mărășești nr.13 și o cerere din partea unui medic stomatolog.
Consiliul Județean Bacău a adus la cunoștința tehnicienilor dentari noile prevederi legale, rugându-i să elibereze spațiile utilizate, în vederea efectuării unor lucrări de reparații, urmând ca printr-o hotărâre ulterioară să stabilească destinația și modul de atribuire a spațiilor respective. Aceștia au acționat în instanță Consiliul Județean Bacău, solicitând anularea dispozițiilor Consiliului Județean Bacău în acest sens.
în urma soluționării cauzei de către instanţa de judecată, a fost eliberat certificatul de soluție din 13.06.2005 care atestă faptul că, prin Sentința civilă nr.96/02.06.2005 a fost respinsă acțiunea formulată de tehnicienii dentari.
Licitație publică pentru închiriere
Având în vedere prevederile legale menționate, intenția exprimată de foștii titulari de contracte de a-și desfășura în continuare activitatea în spațiile actuale, precum și faptul că numărul solicitărilor depășește numărul spațiilor disponibile a fost luată în considerare, ca soluție viabilă organizarea unei licitații publice în vederea închirierii spațiilor disponibile, până la apariția unor noi prevederi legislative.
Nivelul minim de pornire a licitației s-a propus să fie suma de 400.000 lei/mp/lună pentru spațiile situate în imobilul din strada Mărășești și de 300.000 lei/mp/lună pentru spațiul din strada Republicii. Câștigătorii licitației vor efectua și categoriile de lucrări minimale pentru reparații curente, de întreținere și igienizare sau de natura reparațiilor capitale și modernizări prevăzute.
De asemenea, a fost adoptată propunerea ca, pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie tehnicienii dentari să achite chirie în cuantum de 109.000 lei/mp/lună, conform dispozițiilor Hotărârii Consiliului Județean nr.45/2004 privind aprobarea condițiilor generale de închiriere a unor spații aflate în domeniul public sau privat al statului, actualizată prin Hotărârea Consiliului Județean nr.6/25.01.2005. Sumele datorate pentru această perioadă se vor achita până la data de 31.07.2005. Pentru perioada cuprinsă între 1 iulie și data finalizării licitației publice de închiriere a spațiilor, tehnicienii dentari vor achita chiria lunar, până la data de 10 a lunii următoare, pentru luna anterioară.
Datorită faptului că nu au definitivate situațiile cadastrale ale imobilelor unde își desfășoară activitatea cabinetele medicale, contractele de concesionare cu titularii acestora nefiind finalizate, s-a propus în acest sens prelungirea termenului de achitare a redevenței pe anul 2005, până la data de 30.08.2005, iar pentru următorii ani se va achita până la 31.03.tractele de como
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.