Centrul de Educație Integrată (CEI) Bacău își păstrează sediul de pe strada Hentri Coandă, adevărat măr al discordiei, în ultimii ani, între personalul centrului pentru copiii cu dizabilități și Consiliul Județean (CJ).
Pe 25 iulie 2005, CEI primea un document semnat de Inspectoratul Școlar (IS) și CJ, potrivit căruia unitatea urma să fie transferată într-o nouă clădire. în mod abuziv și ilegal, după cum spuneau cadrele de aici, protocolul suspect trimitea profesori și asistați într-o fostă infirmierie a Școlii Speciale, un spațiu mic și total necorespunzător activităților specifice. „Actul bazat pe o decizie CJ anula eforturi profesionale de ani buni și încălca legea învățămîntului. Astfel, mutarea acolo efectiv ne desființa, urmînd ca sediul să fie trecut în domeniul privat. Or, normele în vigoare afirmă clar că terenurile sau clădirile aferente procesului instructiv-educativ pot fi transformate doar cu aprobarea Guvernului, prin propunerea ministrului educației, fără plată și numai în interes public”, a explicat directorul interimar al centrului, Margareta Adochiței.
Revoltați, cei de la CEI s-au adresat rapid Prefecturii, Inspectoratului Școlar și sindicatelor, fiind gata să meargă și la tribunal pentru drepturile lor. Scandalul, escaladat de presiunile făcute asupra personalului pentru a-l determina să se mute mai repede, s-a mai stins o săptămînă mai tîrziu, cînd forurile locale au reacționat ferm la nemulțumirea salariaților unității. „Acest protocol nu este valabil deoarece vorbește de o Grădiniță Specială care nu mai există. El va fi contestat în instanță de Prefectură, iar noi vom anunța ministerul cu privire la situația creată. Am semnat, însă le-am dat cîțiva metri de aer”, a comentat inspectorul școlar general Radu Ababei. „Ni s-a spus să stăm liniștiți, că oricum hotărîrea CJ e ilegală și va fi anulată”, a confirmat directoarea Adochiței. Cu toate astea, au mai povestit salariații de la CEI, chiar zilele trecute au fost iarăși amenințați de reprezentanți ai CJ că nu vor primi nici salariile și nici fonduri pentru cheltuielile centrului, dacă nu părăsesc clădirea. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.