Brazilienii dau valută pe țuica românească

Ce își ia, omul, cînd pleacă departe de casă, în rucsac? O haină-două, de schimb, ustensilele de bărbierit, strictul necesar pentru igiena personală, poate și cîte ceva de mîncare. Dacă pleacă peste mări și țări, își ia chiar mai multe. Ionel Lupu, patronul tipografiei băcăuane Doell, și-a pus în bagaje și un litru de țuică. Tare, trasă de două ori, numai mărgele și parfumată clasa-ntîi. Făcută ca la mama ei, chiar la Bacău. „Am descoperit țuica – spune Ionel Lupu -, la prietenul mei, Ioan Viorel Rați. Este președintele în exercițiu al Lions Club Bacău, iar eu sînt un lionez cu state vechi și cu activitate susținută. Chiar eu am avut ideea să-i dăm și un nume acestei băuturi divine și am numit-o, pur și simplu, «Țuică adevărată». în tipografia mea i-am croit și o etichetă pe măsură și, cu prietenii din club, am convenit să o înscriem sub emblema organizației. Pentru întîlnirile pe care le avem, între noi și cu alți prieteni, în care este un mijloc minunat să ne dezlegăm limbile și să vedem viața exact așa cum e: în roz, că alta nu avem”.
Din țuica minune de Bacău au gustat mulți. Toți au plescăit cu plăcere și au cerut și supliment. Că Ionel Lupu a luat-o și în rucsac cînd a fost să plece peste oceanele lumii, tocmai în Brazilia, îl privește, însă nu-i deloc a mirare. Mai ales că nimeni nu te întreabă, la vreo vămuire, ce-i cu ea. „Am fost într-o călătorie, în această vară – povestește Lupu – și am ajuns la Sao Paulo. Sînt om de afaceri și am prieteni și în această parte de lume. Sînt și ei oameni de afaceri și nu-i puteam ocoli. Oameni ospitalieri și bucuroși să-mi arate multe. Aveam și motive să-i însoțesc, să stau mai mult de vorbă cu ei, pentru că mă interesează niște utilaje din această țară. Așa că am îmbinat utilul cu plăcutul, sau invers dacă vreți, și am colindat, ca bărbații, mai multe baruri și restaurante tradiționale. Am ajuns, la un moment dat, să degust o băutură de-a lor, tradițională. Un fel de rachiu, pe care îl numesc «Binga». N-aș spune că nu mi-a plăcut, dar eu mai aveam ceva palincă, de-a mea, la hotel. Am adus numai o jumătate de litru, i-am învățat să o deguste pe îndelete, le-am spus din capul locului că dacă o vor bea vor vorbi mai mult și mai tare, au înțeles și… A apucat să guste din sticlă chiar și cîntăreața de la bar. Parcă au luat cu toții foc, iar eu n-am scăpat cu nici o picătură în sticlă, măcar de leac”. Inimă de român, Ionel Lupu spune că a pus la bătaie și un rest de țuică din ulima sticlă de jumătate, de care nu credea că mai era nevoie. Dar a rămas mut de uimire cînd, la plecare, a adus vorba de o nouă întîlnire de afaceri, pentru o investiție care îl interesează. „Am luat, ca tot omul – spune Ionel Lupu -, primele informații despre utilajele care îmi trebuie. Aș vrea să le am acasă cît mai curînd. Brazilienii mei au bătut palma din prima, mi-au promis un contract bun și mi-au sugerat și clauzele, firești pentru eventuale penalități de întîrziere. Adică, dacă ei ar întîrzia cu livrarea, mi-ar datora 1.500 de dolari pe fiecare zi. Dar dacă eu aș amîna plata, ar trebui să le dau, tot pentru fiecare zi, cîte un litru de Țuică adevărată. Ce ziceți, oare m-am păcălit?”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!