Organizarea școlii de după-amiază pentru bobocii de clasa întîi tinde să devină, în ultimii ani, una dintre condițiile obligatorii la care școala trebuie să răspundă pentru ca părinții să o aleagă în detrimentul alteia. în uliimii doi ani, unitățile de învățămînt din Bacău au început să se întreacă în a oferi servicii cît mai diverse, în afara celor tradiționale, de învățare, ca să atragă elevii. Lupta școlilor de a atrage părinții și bobocii cu oferte cît mai generoase pleacă de la scăderea drastică a populației școlare. Așa se face că după ce școlile de elită au propus înființarea claselor de după-amiază, acum și școlile de cartier au recurs la această metodă, ca să convingă părinții să-și înscrie micuții.
Ultima pe lista unităților școlare care și-a propus să înființeze școala de după-amiază este Școala „Georgeta Mircea Cancicov” din cartierul Mioriței. Pentru cele două clase care vor fi înființate au fost înscriși cei 50 de elevi, fără nici o problemă. Numai că unii părinți au condiționat înscrierea de organizarea clasei de după-amiază. „Părinții au recunsocut că dacă nu facem clasă de după-amiază vor duce copiii în alte școli, care au în ofertă această variantă. Așa că am preferat să găsim soluții ca să răsundem acestei solicitări. Avem deja zece opțiuni ferme și au venit și alți părinți ai copiilor din clasa întîi care ne-au întrebat de programul prelungit”, ne-a declarat Mitică Pricopie, directorul Școlii Georgeta Mircea Cancicov. Așa se face că pentru acest lucru școala a transferat de la o grădință pătuțuri mici și a eliberat și două încăperi în care să se facă temele și să se poată lua masa.
Interesant este că la școlile la care acest sistem cu program prelungit s-a derulat și anii trecuți, el continuă. Inclusiv școlile renumite, cum este Colegiul Național „Ferdinand I”, au apelat la această variantă.
Părinții vor să scape de bătaie de cap
Soții Diana și Mihai Ungureanu și-au înscris în acest an fetița la o școală din centrul orașului. în alegerea școlii pe care o va urma singurul copil al familiei a contat atît renumele, cît și faptul că aceasta oferea program de după-amiază. „Atît eu cît și soțul meu lucrăm de dimineața pînă spre seară. Este aproape imposibil să mergem să o luăm la prînz, iar de angajat o femeie, nu ne permitem. Așa că cea mai bună soluție este ca la grădiniță -programul prelungit. Știu că acolo sigur mănîncă, doarme, este tot timpul sub supraveghere și își face și temele. Atunci cînd ajung acasă, nu trebuie să o iau de la capăt cu făcutul lecțiilor”, ne-a declarat mămica.
Varianta de a da copiii la școala cu program prelungit este preferată de părinți și din punct de vedere financiar. Decît să angajeze o fată care să stea cu bobocii, ei preferă să dea între 1,8 și 2,5 milioane de lei vechi pe lună, numai să-și știe copiii în siguranță. Pentru cei mai mulți, suma nu este una greu de suportat, de vreme ce și la căminul de la grădiniță plăteau un milion de lei sau mai bine. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.