Țiganii din Buciumi vînd pe capete ajutoarele primite
• cu apa plată primită de peste tot, rromii își spală caii, iar cu banii obținuți din vînzarea ajutoarelor merg în baruri, beau pînă se îmbată, apoi fac scandal
Reprezentanții Consiliului Local din Buciumi s-au săturat pînă peste cap de rromii de la ei din localitate. Aceștia se dau sinistrați și așteaptă ajutoare. Și, de altfel, au și primit o sumedenie de lucruri, de care n-au avut însă timp să se bucure, fiindcă le-au vîndut. Pur și simplu. Fără jenă și în văzul tuturor.
înainte de a li se da ajutoare, consilierii locali au stat la aceeași masă cu liderii etnicilor rromi, încheind chiar și anumite pacturi cu aceștia. Tot ce a sosit ca ajutoare pentru sinistrații din comuna Buciumi le-a fost dat lor. Deși scriptic sînt 250 de familii, de fiecare dată cînd apar ajutoare, la primărie vezi puzderie de țigani, care fac o larmă greu de imaginat.
„Orice prilej este folosit de ei pentru a denigra și a face tot felul de lucruri mizerabile”, ne-a declarat viceprimarul comunei Buciumi, Eugen Păpușoi. Ajutoarele oferite pentru ei au constat în alimente (apă plată, apă minerală și ulei) și haine. Pe toate ulițele satului și prin satele înconjurătoare, țiganii vînd hainele primite ca ajutoare. Pe motivul că ei nu poartă așa ceva, umblă din poartă în poartă și caută să vîndă totul pe un preț mai mare decît la magazinele de haine second-hand. Prețul țiganilor este de la 30.000 – 40 000 de lei în sus, ajungînd pînă la peste 200 000 lei hainele mai groase.
Culmea tupeului, țiganii spun oricui îi întreabă, deschis, că, da, vînd ajutoarele! „Noi nu purtăm haine din acestea. Dacă erau de culoare roșie, le mai păstram pentru noi, dar așa le vindem pentru că nu avem bani”, spun aceștia. „Bani trebuia să ne fi dat!”, ne-a strigat o țigancă dintr-un grup, cu maldăre de haine pe braț. Așa că lucrurile adunate într-un gest de solidaritate și de sprijinau ajuns acum obiectul tocmelii pe la porți.
Rromii din comuna Buciumi nu s-au oprit însă aici cu sfidarea celor din jur: cu apa plată primită drept ajutor, ei au spălat caii, iar cu banii pe care-i cîștigă din vînzarea hainelor stau în crîșme, beau, apoi încep să se certe între ei.
Neavînd pe unde ajunge în municipiul Onești decît pe drumul județean Buciumi – Onești (podul peste rîul Cașin fiind luat de ape), rromii își fac de cap și în mijloacele de transport. Ei spun că sînt năpăstuiți, că nu sînt ajutați, apoi refuză să plătească costul biletului de călătorie. De aici, alte certuri interminabile cu șoferii și restul călătorilor.
„Cînd toată țara este răvășită de inundații, ceea ce fac acești etnici rromi este greu de imaginat, fiind mereu nemulțumiți și neputînd fi controlați în nici un fel”, ne-a declarat Eugen Păpușoi, viceprimarul comunei Buciumi. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.