După mai bine de o lună de stat „pe uscat”, la robinetele locuitorilor din Tîrgu Ocna curge din nou apă. Oamenii mai au de așteptat cel puțin 24 de ore pînă vor putea consuma apa.
începînd de ieri dimineață, gîturile robinetelor din Tîrgu Ocna s-au umezit, ușor, ușor. Primele picături de apă, după spusele viceprimarului din Tîrgu Ocna, au fost negre, dar după o clorinare puternică, în jurul orei 10.00, apa era exact în formula care a consacrat-o : inodoră, incoloră și insipidă. Chiar și curată, autoritățile spun că apa nu ar trebui consumată decît pentru uz caznic, pentru că se mai pot ascunde bacterii care ar putea afecta sănătatea consumatorilor. „Am pus în fiecare scară de bloc avizul Ministerului Sănătății, în care se spune că ar fi bine ca apa să nu fie consumată cel puțin 24 de ore decît dacă este fiartă și apoi răcită”, ne-a explicat Cristian Aurelian Ciubotaru, viceprimarul din Tîrgu Ocna.
Conducta de apă, care a fost luată de viitură, a fost înlocuită cu o conductă din plastic de ultimă generație. Cele șase cișmele din oraș vor rămîne doar o simplă amintire, pentru că ele vor fi demontate în zilele ce urmează. Echipe de specialiști lucrează și la acestă oră pentru a se asigura că apa ajunge în condiții bune la consumatori.
(Florentina TABUN, Alexandru COVACI)ilor. „Am pus în fiecare scară de bloc avizul Ministerului Sănătății,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.