Ajuns la peste șapte milioane de lei grei, adică ceva mai mult de 70 de miliarde de lei vechi, reportul de la prima categorie de la Loto 6/49 face,…

Administrator

încă o strigare la Loto 6/49

Ajuns la peste șapte milioane de lei grei, adică ceva mai mult de 70 de miliarde de lei vechi, reportul de la prima categorie de la Loto 6/49 face, din ce în ce mai mult, cu ochiul. Drept urmare, e de așteptat ca românii să ia cu asalt agențiile Loto în speranța că Dumnezeu le va pune mîna în cap și vor deveni nababi peste noapte. Pentru asta însă, cineva trebuie să aibă nițică inspirație și să ghicească toate cele șase numere ale extragerii de duminică, cînd potul cel mare va fi, dacă ținem cont și de încasările din timpul săptămînii, undeva în jurul a opt milioane de lei grei. în eventualitatea găsirii unui norocos, din suma în cauză se va scădea, amintim, contravaloarea unui apartament cu două camere inclus în cîștigul de la prima categorie. La rîndul ei, extragerea „noroc” va fi destul de interesantă, în condițiile în care aici au rămas în picioare trei reportuir la categoriile I, n-3 și n^3, valoarea acestora oscilînd între 53.906,7 și 255.762,12 lei grei. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.