Ionuț Iftimoaie a făcut toate antrenamentele în vedere meciului cu Alexander Ustinov, care, amintim, va avea loc la Cluj Napoca pe 16 septembrie, sun îbdrumarea antrenorului francez Didier Le Bourne. Asta în condițiile în care antrenorul lui Ionuț este de fapt Franz Haller. „Inițial, meciul cu Ustinov trebuia să aibă loc în luna iulie, apoi s-a amînat pentru august, pentru ca, în final, să aibă loc pe 16 septembrie. Exact în aceeași zi, Franz organizează la Bolzzano propria gală, la care ar fi trebuit să fie prezent și eu, dar am renunțat în favoarea României. Franz nu putea însă, să fie prezent pe 16 septembrie la Cluj Napoca și ca să mă antrenez cu el și la meci să stea în colț un antrenor care nu mă cunoaște nu era normal, am decis de comun acord să mă pregătesc în această perioadă cu un alt antrenor. Cum Franz și Didier sînt prieteni de foarte mult timp, am decis să mă antrenez cu Didier”, a explicat Ionuț Iftimoaie. Cei doi sînt aproape nedesperățiți și sînt convinși că, pe 16 septembrie, vor avea multe motive de bucurie. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.