Rică Răducanu a cerut oficialilor din Giulești, în momentul în care a fost transferat la Rapid, să-l ajute să facă facultate, dar aceștia au avut supriza să constate că Tamango nu avea terminat nici liceul. Fost milițian transformat în președinte de club și, mai nou, în șef de Ligă, Dumitru Dragomir și-a luat bacalaureatul la bătrînețe. La fel și Cristi Borcea ori Raluca Sandu. Conducerea FCM Bacău a ținut însă, să arate că se poate și altfel, așa că președintele Gheorghe Chivorchian și-a trimis jucătorii la școală. Unii au preferat să dea întîietate fotbalului, în timp ce alții au încercat să le împace pe amîndouă. Despre Marius Croitoru, fotbalist la FCM Bacău, unii oameni din anturajul echipei băcăuane sînt gata să bage mîna în foc că numărul claselor absolvite nu este prea mare, în timp ce portarul Daniel Bogdan vrea musai ca cel tîrziu la anul să revină în bancă pentru a-și da bacalaureatul. „Am vrut să fac fotbal de calitate și trebuie să recunosc că nu am reușit să dau bacalaureatul după ce am terminat liceul la «Letea». Mă gîndesc însă, foarte serios să-l dau, pentru că vreau să fac școala de antrenori”, a mărturisit goal-keeper-ul băcăuan. Cei doi și-au scos însă, pîrleala pe terenul de fotbal, acolo unde Marius și-a trecut în cont un gol de generic TV în meciul cu Poli Timișoara, în timp ce Bogdan a închis de multe ori poarta FCM-ului. în aceste condiții, aproape că nu mai contează că, la un moment dat, au rupt tratatul de colaborare cu școala. Cei mai mulți l-au ascultat însă, pe Chirvorchian, președintele FCM Bacău, și acum sînt studenți sau au diploma de licență în buzunar. Mai mult, unii, gen Andrei Cristea sau Narcis Răducan, au ținut să depășească și media, așa că au devenit studenți la două facultăți sau se pregătesc să facă masteratul în domeniul fotbalului. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.