Județului nostru i-a fost alocată o nouă tranșă de bani pentru lucrările de reparație a infrastructurii afectate de inundații.
Cele 22,7 miliarde de lei vechi sînt o picătură în ocean, față de nevoile județului. „Dimineață, s-a întrunit în ședință Comitetul de Urgență și s-au dezbătut modul de lucru, prioritățile, stadiul lucrărilor și situația materialelor de construcții care vin. Banii vor fi distribuiți pînă la sfîrșitul lunii”, ne-a declarat Gabriel Berca, prefectul de Bacău. Pînă acum, în județ au venit 422 de miliarde de lei, deși inițial s-a estimat un necesar de 500 de mliarde de lei pentru lucrările care trebuie realizate pînă la finalul anului.
„Experiții au estimat un necesar de 1.000 de miliarde de lei pentru terminarea lucrărilor de infrastructură, dar credem că ne vom descurca și cu 900 de miliarde de lei. în iarnă nu se va mai putea lucra, așa că restul banilor vor veni la începutul anului viitor. Pînă aunci, trebuie cheltuiți banii care ne-au fost alocați”, a precizat Berca. Deficitare la capitolul infrastructură sînt localitățile Agăș, Asău și Comănești, spre care va pleca o sumă importantă de bani, dar și alte sate afectate de inundațiile din august, cum ar fi Sărata sau Valea Seacă. Acestea vor primi și ele cîte un miliard de lei, în funcție de necesități, pentru repararea drumurilor și podurilor. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.