Plata dobînzii la cel de al doilea cupon din a doua emisiune de obligațiuni lansate de Municipiul Bacău, din 14 martie 2004, se efectuează din această săptămînă. Plata se face prin intermediul BCR Securities, către cei care dețin asemenea obligațiuni și care sînt înscriși în registrul deținătorilr la data limită de 12 septembrie 2005. Astfel, plata se face prin transfer în contul bancar al deținătorului sau la ghișeele unității BCR la care s-a depus cererea de subscriere. Plafonul maxim de plată în numerar, pentru persoanele juridice, este de 3.000 de lei noi. Plata se face pînă pe 23 septembrie 2005 inclusiv, iar după această dată sumele cuvenite se pot ridica numai de la sediul BCR Securities din București. Rata dobînzii pentru cel de al doilea cupon de obligațiuni este de 12% pe an, iar valoarea dobînzii de 6,1667 de lei noi pe obligațiune, dar acum se plăteșțte și prima rată de principal în sumă de 25 de lei noi pe obligațiune.
Pentru cel de al treilea cupon de obligațiuni (15 septembrie 2005 – 15 martie 2006), rata dobînzii este de 9% pe an, data de referință este 13 martie 2006, iar data de la care se face și plata este 16 martie 2006. Valoarea dobînzii pentru al treilea cupon este de 3,4125 de lei noi pe obligațiune.
Bacăul s-a împrumutat de două ori
Municipalitatea Bacău a lansat obligațiuni în două tranșe. Prima a fost în valoare de 35 de miliarde de lei, cu o maturitate de 2,5 ani, în decembrie 2002. A doua emisiune a fost lansată în februarie 2004, pentru 89,5 miliarde de lei, pentru o perioadă de maturitate de patru ani. în ambele cazuri, dobînda promisă este de 21%. La prima emisiune de obligațiuni, conform Acordului de Garantare, Municipiul Bacău, reprezentat de primar, a garantat plata integrală a principalului și a dobînzilor cu o parte din creanțele pe care le are de încasat, creanțe care reprezintă veniturile curente și cotele defalcate din impozitul pe venit aferente bugetelor locale pe anii 2003, 2004 și 2005. Cuantumul veniturilor cu care Municipiul Bacău garantează anual este egal cu obligațiile de plată a principalului, a dobînzilor și a comisioanelor referitoare la această emisiune de obligațiuni, aferente fiecărui an: 2003, 2004 și, respectiv, 2005, conform acordului de garantare prezent în prospect. Veniturile care se constituie în garanție și care sînt încasate la bugetul local vor fi supuse condițiilor Acordului de Garantare, care se va aplica cu prioritate față de orice revendicări ale unor terți către Primăria Municipiului Bacău, indiferent dacă aceste terțe părți cunosc sau nu cunosc Acordul de Garantare încheiat între primarul Municipiului Bacău și investitori. (Petru DONE)ntare prezent în prospect. Veniturile care se consti
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.