în ciuda crivățului care bate prin visteria clubului, Petrolul Moinești își continuă aventura în cel de-al doilea eșalon. După Botoșani, astăzi vine rîndul Daciei Unirea Brăila să dea piept cu elevii lui Dan Moței, oamenii care joacă foatbal din pasiune și, atunci cînd vor, nu a fac deloc rău. De altfel, antrenorul Dan Moței spune că moineștenii nu vor abdica de la principiul „orice meci la victorie” nici astăzi. „Am discutat cu băieții și, din cîte i-am văzut, se gîndesc doar la meciul de mîine (astăzi, n.r. ). Vrem să învingem pentru că, am mai spus-o, în acest campionat contează orice punct obținut. Apoi, ar fi păcat de munca de la Botoșani. După aceea, vom vedea ce mai e de făcut”, ne-a declarat principalul moineștenilor. în ceea ce privește lotul de juctori, Dan Moței poate conta pentru partida cu Brăila, cu o singură excepție, pe toți jucătorii. Excepția se numește Vrînceanu, care pare a nu „ierta” nici un ghinion: după ce , la începutul săptămînii, a scăpat de pneumonie și a reluat antrenamentele, acum trebuie să facă față unui abces dentar. De partea cealaltă, Brăila trebuie musai să scoată măcar un punct la Moinești dacă nu vrea să pierdă contactul cu plutonul fruntaș, ceea ce face ca partida de astăzi să fie una de urmărit. Programul complet al etapei: FC Brașov – Dunărea Galați, Gloria Buzău – Precizia Săcele, Callatis Mangalia – FC Botoșani, Petrolul Moinești – Dacia Unirea Brăila, Cetate Suceava – FCM Tîrgoviște, Midia Năvodari – Laminorul Roman, Ceahlăul Piatra Neamț – Altay Constanța, Portul Constanța – Forex Brașov. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.