Constantin Irimia, procuror șef adjunct la fostul Parchet Național Anticorupție (PNA), în prezent Departamentul Național Anticorupție (DNA), a fost propus pentru revocare de Monica Macovei, ministrul Justiției. Constantin Irimia a fost procuror șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul PNA. El era șeful Serviciului Teritorial Bacău al PNA în momentul în care a fost promovat la București în această funcție, în 2003, aproape imediat după ce în Bacău a demarat dosarul Banca Transilvania. Constantin Irimia este procurorul al cărui nume a fost vehiculat, săptămîna trecută, ca posibilul succesor al lui Samoilă Joarză la conducerea Secței Parchetelor Militare (SPM). „Am aflat despre această decizie a doamnei Macovei pe la ora 13.30. Nu vreau că comentez nimic despre această hotărîre a dumneaei”, ne-a spus procurorul Constantin Irimia.
Propunerile de revocare făcute de ministrul Monica Macovei au fost înaintate CSM ieri, pentru a fi discutate în ședința de astăzi a CSM, deși legea prevede ca ordinea de zi a consiliului să fie anunțată cu trei zile înainte de sedință. Aceasta este a doua listă pe care membrii CSM o vor lua în discuție, după alți 11 procurori anticorupție, cinci șefi de servicii din teritoriu și șase anchetatori din structura centrală, a căror eliminare din PNA a fost propusă de șeful acestei structuri, Daniel Morar. Acesta trebuie să își prezinte în fața CSM argumentele care au stat la baza celor 11 propuneri de revocare. Același lucru ar trebui să îl facă și ministrul Justiției, cu privire la cei trei anchetatori. Deosebirea este că în cazul propunerilor făcute de Monica Macovei, avizul CSM este unul consultativ, pe cînd în cazul nominalizărilor făcute de Daniel Morar, avizul Comisiei de disciplină, secția procurori, este unul decisiv. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.