Undă verde pentru înființarea Spitalului Municipal Bacău

Administrator

Construirea Spitalului Municipal Bacău a devenit, de ieri, o certitudine. „Ministrul Sănătății a semnat ordinul de înființare a spitalului, după structura propusă de noi. Miercuri vom publica anunțul de organizare a licitației pentru construirea lui”, ne-a declarat doctorița Mihaela Popescu, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău.
Amintim că, în urma recomandărilor făcute de ministerul de resort, conducerea DSP Bacău a făcut cîteva modificări esențiale la proiectul inițial al spitalului. Astfel, față de 380 de paturi, cîte au fost stabilite inițial, va avea 310. în schimb, apar compartimente noi care nu există în Spitalul Județean de Urgență, și nici la celelalte unități spitalicești din județ. La profilul Chirurgie vor fi secțiile tradiționale de Chirurgie generală, Ortopedie, ORL și Urologie, dar și un compartiment de Chirurgie vasculară, cu zece paturi.
La Interne, ca noutate, va fi un compartiment de Hematologie, tot cu zece paturi. Apoi, spitalul va avea secție de Cardiologie, Neurologie și Diabet, cu 30-35 de paturi, și compartimente de Alergologie, cu zece paturi și Gastroenterologie, cu 15 paturi, unice în județ. în plus, va fi un Compartiment de Primire Urgențe, și nu camere de gard și farmacie, precum și un laborator de analize medicale. Spitalul Municipal va avea și un amfiteatru pentru conferințe, dar și servicii de spălătorie și preparare a hranei, iar în ceea ce privește dotarea cu aparatură medicală, va avea computer-tomograf și, se speră, și RMN (aparat de rezonanță magnetică). Clădirea va fi ridicată și amenajată în următorii doi ani și va fi amplasată în vecinătatea Spitalului Județean de Urgență, respectiv între acesta și Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.