Sîmbătă seara, la ora 21.00, așteptăm, în gara Piatra Neamț, personalul către Bacău. Garnitura cu vagoane etajate sosește în cele din urmă, spre bucuria lumii pestrițe din sala de așteptare ori de la pitoreasca crîșmă de pe peron. încă de la intrarea în compartimentul comun ne izbește mirosul tradițional al clasei a doua, unde se recomandă, de multe ori, ștergerea banchetelor înainte de utilizare ori evitarea WC-urilor. Lumina slabă și puținii călători din vagon creează o atmosferă destul de sinistră dimpreună cu geamurile murdare, ușile care nu se închid așa cum trebuie sau frigul care prevestește apropierea iernii.
După o bucată de drum, ne privim tovarășii de călătorie. Elevi care-și improvizează perne din ghiozdane, navetiști întîrziați conversînd cu veselie la capătul încă unei zile de trudă cine știe pe unde, bătrîni cu sacoșe pline de legume ori orășeni care citesc ziarul la întoarcerea din delegație.
Timpul parcă se tîrăște prin întuneric. Trenul oprește adesea și chiar încremenește pe la mijlocul drumului în plin cîmp așteptînd trecerea unei «săgeți albastre». Aflăm cu exasperare că distanța pînă acasă, de 60 de kilometri, o parcurgem în aproape două ceasuri. La un moment dat, atenția colegilor de vagon este atrasă de larma nu prea de bun augur produsă de un grup de tineri petrecăreți. Alcoolul se mulează urît pe lipsa de educație, iar veselia inițială a chefliilor deraiază către limbaj trivial la adresa fotbalului și femeilor, și agresivitate. în jurul lor, călătorii încep să migreze către locuri mai sigure. Un pensionar se ia la harță cu primul controlor întîlnit, reproșîndu-i că nu se iau măsurile necesare contra turbulenților. „Chiar așa am ajuns, să ne mutăm din loc în loc de răul unora, în timp ce dumneavoastră vă luați eventual «darul»?!” Conductorul ridică însă din umeri plictisit și îi recomandă călătorului supărat să anunțe el poliția. Imaginea pare desprinsă din lumea a treia.
Abia pe la ora 23.00, trenul intră în gara Bacău, unde boschetarii locali ne apar într-o lumină destul de plăcută, față de cele contemplate pe traseu. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.