Recalcularea pensiilor se termină luna aceasta

Administrator

Recalcularea pensiilor, demarată la sfîrșitul lui 2004 de Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău și care vizează peste o sută de mii de dosare, care trebuiau refăcute potrivit Legii 19/2001, se va termina la finele lunii, a anunțat ieri directorul Liviu Crețu.
„în a patra și ultima etapă a procesării dosarelor, au fost evaluate peste 35.000 de pensii, aparținînd celor care s-au retras din activitate între 1997 și 1 aprilie 2001. Punctul final va fi cam pe 20 octombrie, cînd vom trimite ultimele date la CNPAS, în vederea emiterii noilor decizii și comunicării noilor punctaje la Oficiul Central de Plată”, a precizat Crețu. CJP mai are de procesat 1.520 de dosare de pensie. Putem vorbi însă și de o recalculare a recalculării, dat fiind că bătrînii pot adăuga acte la dosar, în termen de trei ani după evaluare, pensia urmînd a fi modificată, iar eventuala diferență plătită retroactiv, începînd de la prima recalculare. (Alin LEANCĂ)ii noilor punctaje la Oficiul Cent

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.