Nicoleta BICHESCU

Să tot fie vreo 12 ani, de cînd primarul Parisului a fost aruncat de pe postament, cu un singur cuvînt. Aflat în fața unei mulțimi de intelectuali, primarul a vorbit minute bune și, dorind să arate cît este de cult, a încheiat cu un citat. „După cum a spus Rimbaud”, a punctat primarul Parisului, în finalul apoteotic. în loc de apaluze, a auzit un cor de voci: „Baudelaire”. Bietul de el, îl confundase pe Rimbaud cu Baudelaire! A doua zi, presa franceză l-a făcut ferfeniță pe primar. Cîte zile a mai avut la cîrma Parisului, cîte articole s-au mai scris despre el, toate au purtat același leit-motiv: primarul care a îndrăznit să-l confunde pe Beaudelaire cu Rimbaud. Omul nici nu a mai avut curaj să candideze, că, oricum, pariezienii nu l-ar fi iertat.

De partea cealaltă a oceanului, la New York, într-o lume marcată mai puțin de cultură și mai aplecată asupra societății de consum, un alt primar a cîștigat sufletele oamenilor cu vorbele sale. în zilele de după 11 septembrie 2001, Rudolph Giuliani a coborît printre pompieri și new-york-ezi. A impresionat nu cu lacrimile, nu cu organizarea impecabilă, cît, mai ales, cu discursurile sale. Rudolph Giuliani era la sfîrșit de mandat. Ar mai fi cîștigat fără emoții încă unul, dacă legea i-ar fi permis. Locuitorii New-York-ului, mai că ar fi dorit schimbarea legii. Imensa popularitate a primarului a pornit de acolo, de la vorbele sale.

Venind mai aproape, pe la noi, primarii perioadei interbelice aveau nu doar prestanță și avere, dar excelau, cei mai mulți dintre ei, printr-un discurs impecabil. Proveniți din familii de boieri sau din mediul militar, cu școli urmate în străinătate, stăpîneau la perfecție limba română. Era de neconceput, spun cărțile de istorie, ca un primar să se prezinte în fața alegătorilor și să scape vreun dezacord sau să vorbească agramat. Istoria locală i-a păstrat drept exemple pe Lascăr Veniamin, Leonida Dumitrescu, George Berea sau Ioan Grigoriu, primari de Bacău în perioada interbelică, modele de perfecțiune în exprimare, în conținut și în limbaj.

Episoadele de mai sus par, pentru noi, mofturi. Cine ar sancționa un primar, doar pentru că l-a confundat pe Blaga cu Eminescu, cine mai este atent la cît de îngrijit sau corect vorbește un edil, cine îi mai apreciază pe cei care stăpînesc gramatica limbii române? Scena politică e eterogenă, la fel, și limbajul primarilor. Marian Vanghelie, primarul „care este”, n-are egal la numărul de agramatisme pe minut, iar Vanghelie fără dezacorduri nu ar mai fi Vanghelie. Dumitru Sechelariu a intrat în primărie cu un limbaj de service auto, care conținea un număr mai mic de cuvinte decît masa principală a vocabularului. Cineva i-a șoptit, însă, că nu va face față. Opt ani mai tîrziu, Sechelariu a părăsit primăria, cu un limbaj, nu academic, că nu ar mai fi fost Sechelariu, dar cu un discurs net superior. Traian Băsescu s-a impus în fața bucureștenilor nu doar prin ceea ce a făcut, dacă o fi făcut ceva, ci, mai ales, prin discurs. Poate fi Băsescu acuzat de multe, poate nu are un accent impecabil la engleză, dar stăpînește cu siguranță limba română.

Acum vreo trei zile, l-am văzut la televizor pe primarul de Bacău. N-a fost niciodată un bun orator și nu pare deranjat de asta. Pentru un inginer, poate nu contează. Dar pentru un primar, poate că ar trebui. Pînă la urmă, respectul față de limba română e și o măsură a respectului față de tine și de concitadini. Spunea edilul nostru că băcăuanii or „să aivă” la iarnă gigacalorimetre, că or „să aivă” facturi mai mici, că or „să aivă” proiecte care să le aducă bunăstarea. Poate băcăuanii or să aibă toate astea, dom’ primar! Dar niciodată n-o „să aivă”!

P.S. Potrivit DEX, verbul „a avea” se conjugă la conjunctiv, persoana a treia, „să aibă”. trei zile, l-am văzut la telev

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!