Ziua Educației i-a scăpat pe dascăli de inspecții

Administrator

Pentru elevii și profesorii care își desfășoară activitatea în școlile din municipiul Bacău, ziua de ieri a fost una mai puțin obișnuită. Orele de curs au fost ceva mai lejere, iar copiii din ciclul primar de la mai multe școli din județ au putut pleca acasă cu o oră – două mai devreme decît era prevăzut în programul obișnuit. Fericiți nu au fost numai elevii, ci și profesorii care, cel puțin pentru o zi, au scăpat de inspecțiile care erau anunțate la mai multe unități de învățămînt. Inspectorul școlar general adjunct Brîndușa Popescu spune că excepția de ieri a fost datorată „Zilei Educației”, care se sărbătorește în fiecare an pe 5 octombrie. „în fiecare an, această zi este sărbătorită de toți educatorii prin muncă, însă programul de lucru este ceva mai lejer și pentru cadrele didactice, și pentru elevi. De mîine, însă, totul va reintra în normal. Ca și inspecțiile, de altfel, care vor fi reluate exact din punctul în care au rămas înainte de Ziua Educației”, a continuat Brîndușa Popescu. (Elena SOLOMON)ește în fiecare an pe data de 5 octombrie. „în fiecare an această zi este sărbă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.