Rodica Șelaru, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău, va părăsi, de luni, cîrma instituției. „Am solicitat transferul, pe un post de inspector la compartimentului Relații de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău, unde voi lucra începînd de luni. Director interimar, pînă la noi ordine, ar trebui să fie directorul adjunct Cornelia Barbu. Plec de la Agenție, deoarece așa cred eu că este mai bine”, ne-a declarat Rodica Șelaru. După vacantare, postul va fi scos la concurs. „Nu cunosc încă data concursului. Ce vă pot spune e că am acordat un aviz favorabil economistului Ionel Silitră”, ne-a spus Gabriel Berca, prefectul Bacăului. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.