Istorii cu zîmbete

Poftiți la cafenea!

Astăzi, pare de necrezut o zi fără o ceașcă de cafea aburindă. Ca să ajungă la obișnuință, cafeaua a avut un lung și sinuos drum, de la locul ei de baștină – America ecuatorială, pînă în Europa.
La Viena, cafeaua își face apariția în 1615. Pe la 1643 e degustată la Paris, pentru ca apoi să sară peste Canalul Mânecii, la Londra, în 1651. Cafeaua era servită în minunate cești de porțelan, ca băutură, dar se folosea și ca leac. Vindeca de toate, printre care și… pocniturile din urechi. Cei mai vechi și vestiți negustori din Franța erau armenii. Unul dintre ei – Hatarian, dar cunoscut mai ales sub numele de Pascal, deschide prima prăvălie la Paris, în care se vindea cafea. Dar „caimacul” afacerii cu cafea avea să-l ia un băiat de prăvălie din bătătura sa – sicilianul Pricope. Băiat isteț și inventiv, el găsește loc chiar în centrul orașului, peste drum de „Comedia franceză” pentru o cafenea. în scurt timp, la o ceașcă de cafea, se adunau „trântori, palavragii, oameni de spirit, dar și… femei frumoase”. Uimitor de repede, cafenelele apar ca ciupercile după ploaie în Paris, dar și în întreaga Franță. La mai puțin de 100 de ani se numărau 800 de cafenele. Apoi cafenelele se înființează în toată Europa. Erau locuri de discuții personale, politice, se încheiau afaceri. Unii, însă (ca și acum) procedau, pe la 1782, la Paris, cam în felul următor: „Un trântor sosește la cafenea pe la zece dimineața și nu mai pleacă până la unsprezece seara (ora oficială de închidere, pe care Poliția avea grijă să o impună); masa lui de prânz este o cană de cafea cu lapte, iar cina <> – o băutură parfumată preparată după o rețetă din Bavaria”.
Exact în același an, pe plaiurile mioritice cafenelele erau luate cu asalt. Pe lîngă o ceașcă de cafea, oamenii își mai dădeau și drumul la gură. Nu scăpau de bîrfă domnitorul și nici chiar sultanul! Auzind acestea, mînios foc, Vodă Caragea dă poruncă strașnică, la 1 septembrie 1782: „Către dumnealui Vel Agă, am luat domnia mea înștiințarea cum că pe la cahvenelele din București șed oamenii la mușaverea (taifas) și vorbesc despre felurimi de haituri (discuții nepermise) care nu li se cade, pentru care am poruncit dumnealui Vel Spătar (directorul Siguranței Generale), dar mai vârtos domniei tale, îți scriem, ca unul ce dumneata ai zabitlicul (autoritatea) înăuntrul târgului, să poruncești strașnic celor ce țin prăvălii de cahvenele ca de acum înainte să nu se cuteze a mai îngădui înlăuntrul cahvenelelor pe nimeni să facă vorbe pentru Devlet (puterea suzerană, sultanul) și pentru alte havadișuri (știri, zvonuri) căci, de vom auzi, nu vom căuta nici vom cerca pre cel ce au făcut vorba aceea, ci însăși pre cei ce țin cahvenelele îi vom pedepsi strașnic”.
în anul 1939, Carol al II-lea a dat ordin să se dărîme celebra cafenea „Corso” de pe Calea Victoriei. De ce? Scriitorii „îl înțepau”; Victor Eftimiu îi făcuse chiar un catren: „âmpărțind la suprafețe/ Vânzându-și țara cu toptanul/ Și păstrându-și pentru sine/ Vlașca și Teleormanul”.
La Bacău, cafenelele apar „pe la 1850, iar alte două pe la 1866; la 1900 erau 6 mai principale, pe strade principale, și pe străzi lăturalnice încă vreo 20”. Majoritatea lor au avut o existență efemeră. Prin 1980 a existat chiar o „cafenea a artiștilor”, în localul de astăzi al „Casei căsătoriilor”. Astăzi sînt peste tot, de parcă ar fi plouat cu cafenele!

Eugen ȘENDREAe? Scriitorii ”

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!