Pur și simplu

„Vox clamantis in deserto” (1)

* Librăria – „persona non grata”-n România

Dacă noțiunea de „librărie” este definită sec, adică așa cum apare în dicționare, atunci prin ea se înțelege un magazin în care se vînd cărți și, în multe cazuri, rechizitele necesare elevilor și nu numai lor. Dac-o privim sub un unghi de vedere mai larg, librăria nu este doar un loc în care e etalată o marfă, ca atîtea altele, cu diversele lor profile, cu unul care are o menire mai nobilă și mai profundă. Poate fi considerată ca un izvor nesecat de informații, ca o sursă de îmbogățire a minților noastre și ca un tezaur a tot ceea ce au produs acestea de-a lungul timpurilor. Este singura care, prin rolul său, alungă ignoranța, gonește prostia și pune pe fugă tarele noastre ancestrale, ori dobîndite, ridicîndu-ne pe niște trepte superioare și tot mai depărtate de restul mamiferelor cu care facem regn comun. Specificitatea sa o face indispensabilă ca apa și ca aerul, dacă dorim să ne civilizăm pentru a fi în pas cu secolul în care ne aflăm lăsîndu-i, astfel, cît mai în urmă pe troglodiții grotelor și pe ignarii „Epocii Fierului”.
Prin anii ’45 – ’46 ai veacului trecut numele de pe firmele de deasupra ușilor lor au fost modificate și din „Librărie” au fost rebotezate „Librăria noastră”, urmate de cîte un număr de ordine, pentru o recunoaștere cît mai rapidă. Rostul acestei acțiuni a rămas, poate, ascuns sau inexplicabil pentru unii, însă el urmărea să se atragă atenția că începînd de atunci librăriile încetau să mai fie niște sanctuare în care călcau doar burghezii și moșierii, devenind în acest fel accesibile tuturor maselor populare de la orașe și de la sate. Trecînd peste scopul propagandistic al acestei „mișcări strategice”, volens – nolens trebuie recunoscut totuși că exponatele lor au îndulcit bătrînețile celor mai în vîrstă, le-au încîntat copilăria celor mici și, totodată, le-au lărgit orizontul celor tineri, educîndu-i, îndrumîndu-i pe calea dreaptă și pregătindu-i pentru o viață onestă, cumpătată și bazată pe precepte sănătoase.
Cărțile au avut dintotdeauna un farmec aparte pentru cititorul pasionat, îi stîrneau și apoi îi satisfăceau curiozitatea și odată cu parcurgerea a cît mai multora dintre ele această activitate devenea o obișnuință plăcută și benefică. Acest lucru era posibil, în mare parte, datorită faptului că televizorul și calculatorul nu apăruseră încă și, de aceea, timpul „ronțăit” de aceste două „scule” putea fi folosit atît pentru lectură, cît și pentru alte ocupații mult mai productive. Culegerile de poezii, romanele clasicilor și cărțile tehnice aveau un aspect atrăgător, erau tipărite pe hîrtie de calitate, erau bine legate și se vindeau cu prețuri prea puțin piperate, oferind posibilitatea de-a fi cumpărate, oricărui amator, oricît de modest. De fapt, acest din urmă aspect este cel mai important și determinant în același timp pentru o societate care dorește să-și formeze generații de oameni elevați, adevărate elite pe umerii cărora să se sprijine în diferitele perioade ale existenței sale. O societate fără librării este, care va să zică, una care… nu le are, potrivit concluziei trase de marele I.L.Caragiale și are neșansa de a rămîne pe loc, precum un avion care-i condamnat să rămînă la sol în loc să se înalțe, deși are motor, însă-i cu aripile ciuruite. Atît cărțile de beletristică, dar și cele cu profil tehnic apăreau într-o veselie și c-o frecvență de mitralieră bine unsă și pusă la punct, încît cei interesați abia reușeau să le parcurgă. Acum vreo 30 de ani, lucrînd în „locația” P., drumul meu către și de la serviciu trecea prin fața unei „librării”, în care se găseau cărți de literatură și tehnice cu nemiluita, ba chiar și… lapte de cuc, fără prea mari căutări și insistențe, la prețuri modice și culmea, fără comenzi speciale, ca-n alte cazuri. Ca urmare, achiziționînd aproape săptămînal cîte un roman al cîte unuia din titanii literaturii universale și cîte o carte de specialitate, am reușit să „implementez” o bibliotecă personală completă. Acestea din urmă erau elaborate de somități autohtone, adevărați magiștri ai științelor, renumiți pe plan european și mondial și nicidecum de unii cunoscuți pe o arie locală, ori rurală, ca acei de astăzi care, din cauza căilor prea bătătorite de către antecesorii lor și a neputinței proprii , nu mai reușesc să le continue și să le întregească opera.
După 1989, această situație roză cîndva a devenit albastră de-a binelea, fiindcă „Gorbaciov și vestitul Apus libertate ne-au adus”, însă o libertate care i-a permis oricăruia să-și facă de cap, inclusiv în acest domeniu atît de delicat și nu tocmai la îndemîna oricui. Dar, despre această evoluție spre…involuție, în numărul viitor al ziarului. (Philip (s) Bituminoiu)sa o face indispensabilă ca apa și ca aerul, dacă dorim să ne civilizăm pentru a fi în pas cu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!