Eroi au fost

Sacrificiul cel mare…

* Don’ locotenent Macarie

14 august 1916. România declară război Austro-Ungariei. Armata a 4-a de Nord, comandată de generalul C. Prezan, acționa de-a lungul Carpaților Moldovei, făcînd legătura, în Nord – zona Dornei – cu flancul Sud al trupelor ruse din Bucovina. Trupele de acoperire din cadrul Grupului „Oituz” al Armatei Nord, printre care și Regimentul 13 infanterie „Ștefan cel Mare”, forțează frontiera cu Austro-Ungaria în noaptea de 14 spre 15 august, deschizînd drum forțelor ce aveau misiunea să împingă inamicul spre vest…
Comandantul companiei 1, din cadrul Batalionului 4, locotenentul Nicolae Macarie, face ultimele verificări. Oamenii săi așteaptă în liniște, dar cu inimile bătînd, semnalul de atac. Peste satul Poiana Sărată s-a înălțat luna. Nu adie nici vîntul. Se aud doar greierii și undeva, în depărtare, lătratul cîinilor. Deodată, se aude un fluierat lung, urmat de alte două, scurte:
– Gata, băieți, pornim. Dumnezeu să vă ajute!, spuse locotenentul Macarie, scoțîndu-și pistolul din toc.
– La atac, fraților, să arătăm dușmanului ce putem!
Soldații – flăcăi luați de la coarnele plugului, se avîntă spre posturile inamice. Se strecoară printre brazi cu ușurința unor feline. întunericul e brăzdat de focul armelor. La început doar cîteva, ca apoi acesta să se întețească. Locotenentul Macarie e mereu în frunte. Compania sa face adevărate minuni, respingînd și apoi ocupînd pozițiile austro-ungare. Românii atacă și la baionetă. Se aud strigăte de îndurare. Tînărul locotenent e fericit. Trecură de linia graniței. Dar, tocmai cînd îi îndemna la un nou atac, o armă tună în direcția lui. Lovit din plin, locotenentul Nicolae Macarie se prăbuși fără viață. Un sergent îl scoase din focul luptei. Trupul lui avea să fie depus la biserica ortodoxă din Poiana Sărată. Era cel dintîi ostaș român căzut în prima conflagrație a lumii.
Pe 16 august trupele române eliberau Brașovul. Miercuri, 17 august, la Poiana Sărată: „La ora 4, compania e înșirată pe două rînduri în curtea bisericii, de la poartă pînă la ușă. Corpul locotenentului Macarie stă în raclă în mijlocul bisericii . Un modest funcționar în poliție, locotenent de rezervă… comandant al unei companii în Batalionul 4, cade ca cea dintîi jertfă în acest război. Ceea ce mă impresionă, scria Nicolae Costăchescu în «Jurnalul de campanie», e plînsul în care izbucnesc umilii săteni ardeleni…”. Luni, 16 ianuarie 1917, Piscul Raței: „Astăzi dimineață, la Onești, la cartierul diviziei, scria același autor, într-o ceremonie simplă, dar impresionantă, Majestatea Sa Regele a decorat drapelul Reg.13, al nostru, cu «Mihai Viteazul» și a distribuit decorațiuni la cei propuși de noi astă toamnă, după luptele din octombrie. într-adevăr, Reg.13, în sectorul de la Oituz, care i-a revenit, a dat peste cap pe inamic și l-a gonit spre graniță. Avem o slabă satisfacție în noianul de amărăciuni în care ne aflăm acum. Dar din cei propuși atunci de mine pentru decorare, astăzi se mai află unul singur: toți ceilalți sînt morți sau răniți. Acestea îmi stîrnesc mare amărăciune. Gîndurile zboară în urmă spre dînșii. Noi, în această clipă, recitind lista numelor lor, ne înclinăm cu evlavie în fața sacrificiului cel mare…”
în fața bisericii din Poiana Sărată un monument amintește trecătorilor de eroismul celui ce a fost locotenent Macarie.
A fost avansat post-mortem la gradul de căpitan. Alături de el e fosta bornă de graniță…

Eugen ȘENDREAmine pentru decorare, astăzi se mai află unul singur: toți ceilalți sînt morți sau răniți. A

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!