Biserica veche de lemn din satul lui Vasile Pîrvan este lăsată de izbeliște

O biserică de lemn în miniatură, realizată anul trecut de meșteri maramureșeni, a fost evaluată la aproape 7 miliarde de lei vechi. Cît valorează, oare, o biserică de lemn, făcută în urmă cu trei veacuri? Teoretic, este inestimabilă. Practic, ea nu valorează mai nimic, atît timp cît nu este pe lista obiectivelor de patrimoniu. Acesta este și cazul bisericii de lemn dintre Perchiu și Prădaeș, care a rezistat peste timp doar grație lui Dumnezeu, preoților slujitori de acolo și cîtorva credincioși din zonă, care au înțeles mai bine decît oricine valoarea bătrînului lăcaș de rugăciune.

Din casa ctitorului au rămas doar cîteva cărămizi aruncate

Pentru cunoscători, drumul spre Perchiu e sinonim cu calea către locul de naștere al marelui Vasile Pîrvan. Puțini sînt cei care știu că, la un kilometru de locul unde s-a aflat casa marelui istoric, se găsește o biserică veche, din lemn, cu hramul „ânălțarea Sfintei Cruci”. E atît de bine ascunsă între nucii de pe culmea dealului dintre Prădaeș și Perchiu, încît o neglijezi cu ușurință. „Pe aceste locuri s-au aflat curțile unui boier, din care n-a mai rămas decît amintirea”, după cum ne-a povestit Eugen Panaite, ciobanul a cărui stînă se află chiar lîngă sfîntul lăcaș. Și, într-adevăr, cîteva cărămizi și niște cioburi de vase, mai vorbesc despre faptul că că acolo se afla locuința boierului Petre Sachelaru, probabil ctitorul bisericii. „Cînd m-am apucat eu de ciobănie, acum vreo 30 de ani, pe aici se găseau mai multe cărămizi de la casa boierului. Mai găsești și acum, dacă le cauți cu atenție”, ne-a lămurit Panaite, scobind pămîntul cu bîta și scoțînd bucăți de cărămidă. De la cioban am mai aflat că fosta moșie boierească a fost arată pînă acum trei ani. Astăzi, doar scaieții și iarba uscată mai tresar în bătaia vîntului. Toate, semne că lucrările făcute pentru veșnicie dăinuie, în ciuda materialului din care sînt făcute. Biserica din lemn s-a păstrat de-a lungul a două veacuri, iar casa de piatră și cărămidă a boierului care a ctitorit-o, s-a făcut una cu pămîntul.

Saivanele părăsite, stîna și biserica, singurele rămase pe culmea Prădaeșului

Crucea de pe turla bisericii se înalță mai sus decît bătrînii copaci. însă, fără îndrumările bătrînilor din sat, nu ai șanse să ajungi pe culmea dealului. „O luați pe lîngă saivane și, sus, vedeți o stînă. Lîngă ea, e biserica”, ne-a îndrumat un bătrîn. Așa am găsit calea către venerabila ctitorie boierească, a cărei istorie s-a pierdut în negura timpului. Cunoștințele găsite în cărțile de specialitate apărute în veacul trecut, despre acest lăcaș de cult, nu se potrivesc întru totul cu realitatea. Rămîn doar informațiile păstrate, cum că biserica a fost construită, cel mai probabil, la sfîrșitul veacului al XVIII-lea. Un gard de lemn, care păstrează urmele vopselei de cine știe cînd, și o clopotniță, gata parcă să se prăbușească, sînt gazdele noastre. Asta, dacă nu iei în seamă stîna de capre și cîinii, aflate la cîteva zeci de metri de biserică. Pe clopotul atîrnat la patru metri se mai pot citi însemnele chirilice care menționează că a fost făurit de Gheorghe Clopotaru. Vegheată jur-împrejur de morminte și cruci, în majoritatea lor din lemn, biserica „ânălțarea Sfintei Cruci” îți creează un sentiment de stranie singurătate. Bucățile de tablă, bătute în pereții de lemn pentru a astupa găurile făcute de scurgerea timpului, turla de deasupra pronaosului, învelită dezordonat cu tablă și acoperișul recent acoperit, tot cu tablă, te fac să înțelegi cum ne adaptăm noi la noul veac. Vechea temelie din piatră și cărămidă a fost înlocuită de una din beton, în jurul anilor 1950. Scîndurile de lemn care alcătuiesc pereții exteriori sînt așezate vertical și nu orizontal, așa cum se află la alte biserici de lemn.
Au dispărut și urmele armonioaselor îmbinări în tehnica tradițională a lucrării lemnului. Deasupra ușii de la intrare a fost așezată o icoană pictată simplu, care reprezintă „ânălțarea Sfintei Cruci”. Aceeași icoană, într-o reprezentare mult mai veche, se vede și deasupra ușii care dă din pridvor în pronaos. în rest, icoane fără valoare de patrimoniu, înrămate și agățate pe pereți. De dimensiuni reduse, biserica are doar trei ferestre: cîte una în cele două strane și una în altar, iar lumina se abate cu zgîrcenie spre interior.
Pereții interiori sînt pictați în alb, cu stele albastre, motive populare întîlnite în multe lăcașuri de cult din mediul rural, unde oamenii nu au suficienți bani pentru a le picta. Cîteva icoane mari, înrămate, îmbogățesc spațiul pe care îl ocupă credincioșii în timpul sfintelor slujbe. Pe peretele de nord a rămas încremenit, la ora 6.45, un ceas mare, chinezesc. Acoperișul de tablă a fost adus de un om de pe aici, în urmă cu doi ani. „Dacă n-ar fi fost acoperită, astăzi n-ar mai fi rămas nimic din ea”, ne-a lămurit Eugen Panaite. Singura podoabă a bisericii a rămas catapeteasma, peretele care desparte altarul de restul bisericii. Icoanele de aici au fost pictate în tempera, și datează din prima jumătate a veacului XIX. Ușile împărătești sînt o altă mostră de iscusință artistică, a cine știe căror meșteri populari, aduși de boierii locului să le împodobească biserica. Au la bază un decor bogat, vegetal, alcătuit din vrejuri și frunze, care se ridică armonios spre limita de sus. Stranele și scaunul arhieresc, aflat în partea dreaptă a naosului, mai păstrează semnele smereniei și credinței înaintașilor. Sînt imagini care vorbesc despre dragostea noastră față de valorile trecutului. Imagini de care-și mai amintesc doar bătrînii satelor Predaeș și Perchiu, și preotul satului.

Ce zic autoritățile?

Primarului din Huruiești cunoaște situația și a pus biserica „ânălțarea Sfintei Cruci” pe lista obiectivelor care vor primi fonduri în 2006 -2007. Aceasta deoarece, în momentul de față, banii sînt investiți în cîteva biserici noi din comună. „în bugetul anului ăsta avem biserica de la Fundoaia, o biserică nouă, pe care o vom sfinți peste o lună. Mai este una la Șarga și una la Capotești. Pe cea de lemn o vom pune în lista din 2006 – 2007”, ne-a spus primarul Ion Zăbrăuțanu. Va reuși județul să înscrie o biserică veche, de lemn, pe harta culturală și sprituală? Șansele sînt minime, mai ales că bisericuța „ânălțarea Sfintei Cruci” nu este inclusă pe lista monumentelor de patrimoniu. „A fost băgată într-o listă cu obiective susceptibile, făcută în 1994, însă nu e pe lista cu monumente de patrimoniu. Dacă autoritățile locale doresc acest lucru, nu e nici o problemă. Trebuie să facă însă toată documentația, iar noi ne ducem și o prezentăm la Ministerul Culturii”, ne-a lămurit Mariana Moldoveanu, de la Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național. Oamenilor le rămîne doar să aștepte anul viitor, cînd ar putea primi bani de la primărie. Dacă nu se va întîmpla așa, le va rămîne doar posibilitatea de a cîrpi sfîntul lăcaș, cum au făcut și pînă acum. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!