O gaură imensă, precum gura unui căpcăun, se cască în șoseaua care duce către intrarea în Zemeș. Drumul a dispărut, pe 150 de metri, „mîncat”, în vară, de apele învolburate ale Tazlăului. Pe aici se aventurează acum doar căruțele. Alte mijloace de transport urcă panta din stînga șoselei vechi, peste care a fost amenajată o variantă ocolitoare. Odată ce accesul în și dinspre sat e asigurat, totul pare în ordine, mai ales că noul drum pare rezistent. Aparent, zic specialiștii. „Totul pare în ordine, dar malul pe care se află șoșeaua veche este extrem de șubred și se poate prăbuși în orice moment, de aceea drumul trebuie refăcut cît mai repede posibil. Cred că e cea mai dificilă lucrare de pe toate drumurile județene”, a explicat Valentin Palea, directorul serviciului de specialitate de pe lîngă Consiliul Județean (CJ) Bacău. Trebuie «doar» umplută gaura și construit un zid de sprijin pe malul apei, lucrare care va fi finalizată în 2006. Constructorul, „Petrom Service” filiala Moinești, lucrează, susține directorul Ioan Petrescu, în celălalt capăt al localității, la refacerea podului dintre Zemeș și Bolătău și în alte două-trei puncte, unde apa a făcut stricăciuni mai mici. „Spargem rămășitele vechiului pod, iar dacă ne ajută vremea, vom începe să turnăm primele elemente ale viitorului pod. Restul va fi construit în primăvară, cînd este și termenul de finalizare a lucrării. Pe timpul iernii, vrem să construim alte elemente, pe care, în primăvară, să le montăm”, ne-a mai declarat inginerul Ioan Petrescu. „Ritmul de lucru s-a îmbunătățit, dar e loc și de mai bine”, spune, însă, Valentin Palea, directorul servicului de drumuri de la CJ Bacău.
Soluția de avarie: un pod din tuburi
âți trebuie curaj să intri sau să ieși în și din Bolătău. Cîteva dale de piatră scufundate pe jumătate în apa Tazlăului sînt singura legătură cu lumea a celor din Bolătău. Căruțași, șoferi de autoturisme sau de camioane își fac cruce și se aventurează pe „pod”. Motiv suficient pentru Ioan Șelaru, primarul comunei Zemeș, ca să caute soluții. „Cred că, în cel mult o săptămînă, va fi gata un pod provizoriu, care se va sprijini pe tuburi de beton. Toată investiția ar costa ceva mai mult de 400 de milioane de lei, bani din bugetul local”, a explicat primarul. A existat și varianta amenajării unui drum ocolitor prin pădure, dar aceasta a fost abandonată datorită riscului pe care îl presupunea. „Drumul în cauză are aproximativ 7,5 kilometri și traversează muntele. Aici și vara s-au întîmplat multe accidente și la iarnă aș fi stat mereu cu inima strînsă, cu gîndul la cei peste 80 de elevi care fac naveta de la Bolătău la Zemeș”, a mai spus primarul Ioan Șelaru. Apele au luat, la Zemeș, doar trei case, dar au prăpădit drumurile și podurile. Cu 17 kilometri de drum și alți 27 de kilometri de apă care curge paralel, sau întretaie căile de acces, comuna are nevoie cam de 100 de miliarde de lei vechi, pentru infrastructură. Pînă acum au venit doar 42 de miliarde de lei. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.