Conturile lui Iacobov, blocate în Monaco
Peste controversatul om de afaceri băcăuan Corneliu Iacobov se pare că a dat iarăși ghinionul. Aproape toată presa românească a publicat informația, conform căreia conturile care i-ar aparține fostului patron de la Rafo, deschise în Monaco, în care se aflau aproximativ două milioane de dolari, au fost blocate. Potrivit Agenției de știri Mediafax, cu acest prilej, procurorii Parchetului instanței supreme au finalizat ancheta în cazul lui Corneliu Iacobov, acuzat de spălare de bani. în acest dosar, în care procurorii Parchetului înaltei Curți de Casație și Justiție cercetează 21 de persoane, Iacobov a fost inculpat pentru delapidare (infracțiune pedepsită cu închisoare de la cinci la 15 ani) și spălare de bani (faptă care se pedepsește cu detenție de la trei la 12 ani, însă care poate fi sancționată și contravențional).
Potrivit aceleiași surse, anchetatorii din cazul Rafo au decis schimbarea încadrării juridice a faptei, de delapidare în cea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracțiune pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani, sau cu amendă.
Reamintim că Iacobov a fost arestat în noaptea 3 spre 4 martie 2005, alături de fostul director al rafinăriei oneștene, Toader Găureanu, fiind acuzat că ar fi prejudiciat Rafo Onești cu aproape 700 de miliarde de lei, după ce au încheiat cu o firmă din Cîmpina – Metal EuroEst – un contract de vînzare – cumpărare avînd ca obiect un pachet de acțiuni la o societate din Slatina. Cei doi au fost eliberați în seara de 27 mai, după ce judecătorii au apreciat că ei pot fi cercetați în stare de libertate pentru învinuirile ce le-au fost aduse.
în acest dosar au mai fost arestați preventiv și administratorii VGB Impex – Constantin Mărgărit, Octavian și Alexandru Marian Iancu – ei fiind ulterior eliberați. Aceștia au fost trimiși în judecată la sfîrșitul lunii august, alături de alte șase persoane. Ei sînt acuzați de evaziune fiscală, spălare de bani și asociere în vederea săvîrșirii de infracțiuni, prejudiciul adus statului fiind de 110 milioane lei, potrivit unui proces-verbal întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Ministerul Finanțelor Publice.
La conturile despre care surse judiciare spun că ar fi ale lui Iacobov s-a ajuns după ce, în august, anchetatorii au primit anumite informații. Procurorii s-au deplasat la Monaco, unde au decis indisponibilizarea a aproximativ două milioane de dolari. (Eduard ADAM), prejudiciul adus statului fiind de 110 milioane lei, potrivit unui proc
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.