Păpușarii băcăuani au ratat șansa unui premiu la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” organizat, la finele săptămînii trecute, de Teatrul „Ion Creangă” din București. Nu pentru că au avut o evoluție slabă, ci din cu totul alte considerente. „Pur și simplu, am avut un spectacol în afara concursului. Era vorba de un festival pentru copii și tineret, cu actorii pe scenă. Ori, noi ne-am dus cu piesa «Neghiniță», în regia lui Geo Balint, adică cu un spectacol cu păpuși. Așa că, am fost scoși în afara festivalului. Este prima cînd se întîmplă așa ceva. Singura satisfacție a celor de la Animație a fost că au jucat acolo și au fost apreciați”, ne-a declarat Adrian Găzdaru, directorul Teatrului „Bacovia”. Situația este rezultatul unei neînțelegeri dintre organizatori și teatrul din Bacău. Așa crede directorul Găzdaru: „Culpa a fost comună. Și a noastră, și a celor de la București, care bănuim că nu au vizionat spectacolul nostru, trimis mai înainte pe casetă video. M-a durut, pentru că știu ce înseamnă acest lucru. Mai ales că atît trupa de la Animație, cît și cei de la dramatic, aveau spectacole cu care puteau concura la cîștigarea un premiu”, a mai spus Adrian Găzdaru. Deși refuză să afirme că prezența în afara festivalului la București a fost un eșec total, directorul Găzdaru este hotărît ca la următoarea greșeală de acest gen să-i sancționeze pe cei implicați. „Nu a fost un rateu în totalitate. Ar fi cam 50 la 50. Dacă se va mai repeta, vom lua măsuri drastice, culminînd cu eliberarea din funcție a persoanelor respective. Nu voi mai permite ca trupa teatrului din Bacău să fie scoasă din festival, din cauza unor greșeli. Sîntem înhămați toți la aceeași căruță. Ori tragem în aceeași direcție, ori, cine nu vrea, să plece”, a mai spus directorul Găzdaru, fără a face public numle unei anumite persoane din teatru. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.