Moineștenii sînt puși să scoată bani pentru refacerea fațadelor blocurilor

Redacția Ziarul de Bacău

Firma Prest Serv din Moinești, aflată în subordinea Consiliului local din localitate, va începe să refacă fațadele celor 150 de blocuri din oraș. „Pentru început ne vom axa pe zona centrală, unde se vor reface fațadele a șase blocuri chiar în această primăvară, iar la alte 20 de imobile pînă la sfîrșitul anului. Repararea a 100 de metri de fațadă va costa, în opinia noastră, 15 milioane de lei, modic în opinia noastră”, ne-a declarat Relu Adam, directorul firmei Prest Serv. Primăria moineșteană a inițiat acest proiect încă din vara trecută, dar abia acum a putut fi pus în practică. Motivul întîrzierii demarării lucrărilor se leagă de numeroasele discuții avute cu asociațiile de proprietari, care nu s-au arătat prea interesate de acest program. Este și de înțeles, dacă ținem cont că toate cheltuielile vor fi suportate numai de locatari. Excepție vor face blocurile unde primăria deține apartamente date în folosință cu chirie, 260 la număr, și unde administrația locală va contribui financiar cu cota parte ce îi revine. (Mihai VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.