• Doctrină și practici dușmănoase neamului omenesc • Sfidare a drepturilor naționale ale românilor
La Conferința Națională a PSD, ale cărei lucrări s-au desfășurat la București în luna octombrie 1999, s-a făcut și următoarea apreciere: „Trăim un prezent dramatic, marcat de o criză națională generalizată. După trei ani de guvernare de dreapta a coaliției CDR-USD-UDMR, România se găsește într-un impas care îi amenință existența de stat național, suveran și unitar”.
După ce, la sfîrșitul anului 2000, a reușit să obțină voturile electoratului, partidul de guvernămînt a uitat că UDMR a jucat un rol important în provocarea „crizei naționale” manifestată de-a lungul conducerii României de către acea nefastă coaliție. Noii guvernanți au fost cuprinși repede de o amnezie politică. Aceștia au încheiat o alianță cu conducerea UDMR, al cărei conținut nu a fost adus la cunoștința opiniei publice, așa cum ar fi fost cinstit și corect. Pentru că națiunea română are dreptul să cunoască gîndurile și planurile politice ale guvernanților. Guvernul unei țări, indiferent de partidul care îl formează, este administratorul responsabil, dar și temporar, al statului respectiv. Acesta nu are autoritatea, și nici dreptul să înstrăineze nici cea mai mică parte din teritoriul național, așa după cum au procedat Președinția, Parlamentul și Guvernul Românieri din perioada istorică anterioară cu Bucovina de Nord și Moldova de Sud, mărginite de Nistru – Prut, Marea Neagră și hotarul stabilit în mod artificial de către puterea sovietică, deși acesta era și este teritoriu românesc.
În momentul de față este vorba despre cedarea acelei părți din teritoriul național, situată în municipiul Arad, pentru ridicarea Monumentului Libertății dedicat memoriei foștilor combatanți executați de autoritățile imperiale austriece. Aici, la locul numit Șanțul de fortificație al Aradului, au fost executați – după pronunțarea tribunalelor militare imperiale și aprobarea împăratului Frantz Iosef, prin dispoziția generalului Haynan, cel supranumit „hiena de la Brescia”, 13 generali ai fostei armate maghiare, organizată și condusă conform concepției politice și activității practice elaborate de Lajos Kossuth, fostul guvernator al Ungariei, care, după trădarea generalului Gorgey, care a predat armatei intervenționiste ruse în Transilvania: 13 generali, 1.426 de ofițeri, 32 569 de soldați, 144 de tunuri și 60 de steaguri de război. Autorul „rușinoasei capitulări de la Șiria a fost răsplătit cu prisosință de către împărații oprimatori de popoare. Același personaj dorea și urmărea preluarea puterii în Ungaria. Kossuth, pe care unii istorici l-au caracterizat drept „primul dictator care a venit la putere prin
„prostituarea idealismului în serviciul pasiunilor naționale”, și-a salvat viața fugind de la Lugoj la Orșova, iar de aici în imperiul otoman. Acesta, împreună cu o parte a contemporanilor săi, a făurit o doctrină politică și a realizat o activitate practică dintre cele mai dușmănoase față de națiunea română, în general, și în special contra celor care au trăit pe teritoriul pretinsului regat apostolic format prin cotropirea teritoriului românesc. El a fost cel care l-a apreciat pe contele Szekenyi „cel mai mare maghiar” pentru că susținea și răspîndea idei de genul : „poporul maghiar nu are altă misiune decît să reprezinte, ca unică seminție eterogenă din Europa, particularitățile pe care i le-a impregnat originea sa asiatică, particularități care pînă acum nu s-au dezvoltat nicăieri și n-au ajuns la înflorire și la maturitate”.
Oameni de talia lui Miklos Wesselenyi, Dionisie Ioan Bethlen erau interesați să obțină privilegii și libertăți apreciabile în favoarea magnaților și nobilimii. Era mai mult decît firesc ca Wesselenyi să proclame: „Consider nu numai corect, dar și foarte necesar ca poporul de jos să nu se bucure de drepturi naționale decît dacă va deveni cu adevărat maghiar, dacă se va contopi cu națiunea de ale cărei drepturi vrea să beneficieze, dacă prin limbă și obiceiuri se va identifica cu ea”. Același ideolog al revoluiției maghiare aprecia că cele solicitate de el și partizanii săi nu erau „o metodă de discriminare sau de constrîngere”. Afirmațiile lui Kossuth, răspîndite prin publicațiile „Pesti Hirlap” de genul „Sub Sfînta Coroană nu poate exista decît o singură națiune, anume cea maghiară”, exprimau planul deznaționalizării populațiilor conlocuitoare, deși acestea constituiau cu mult peste majoritatea etnică.
Prin afirmațiile și practicile lor, revoluționarii maghiari s-au autodemonstrat dușmani ai neamului omenesc. „Genus humanum” este unul singur și constituie un organism integru, indiferent de locul în care trăiește și muncește. (prof. dr. Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns