Români în lumea largă – corespondență specială

Pilot House și… Mileniul Apelor

Vizitînd Statele Unite m-am convins din plin că, fără să știu, odată cu trecerea în anul 2000 a început Mileniul Apelor!! Practic, nu este ochi de apă sau șipot unduitor în care să nu zărești o cît de mică ambarcațiune. Americanul, datorită veniturilor sale destul de ridicate, își poate permite, în genere, o barcă de pescuit nouă, care se poate cumpăra cu 10.000 – 200.000 de dolari, sau „la mîna a doua”, cu 4.000 – 50.000 de dolari, în funcție de mărime și vechime. Cum în America pescuitul este un sport național, comerțul cu ambarcațiuni este mereu în floare. Dar și în acest domeniu, ca de altfel în toate celelalte, piața este supraofertată. Asta înseamnă, în final, un cîștig de calitate, dar și de frumusețe. Amenajările portuare sînt la fel de dese ca și benzinăriile la noi. Afacerile cu închirierea locurilor de andocare sînt în floare, chiar simpla oprire cu barca într-un port de pe Potomac te poate costa 30 de dolari pe zi, sau cîteva mii de dolari anual, dacă devii membru al unui club nautic.
De multe ori am “măturat” cu ochii imaginile acestor nave. Cred că nu există plăcere mai mare ca cea pe care ți-o induce o aglomerație de ambarcațiuni pe valurile încărcate de reflexele culorilor acestora. Ai impresia că te afli într-o lume a pescărușilor. Le auzi zgomotul motoarelor, mușcătura elicelor în apa portuară. Ai vrea să pleci cu ele în larg, într-o călătorie care să nu se mai termine… Sînt momente în care aparatul fotografic și sufletul privitorului fac tot posibilul să prelungească la nesfîrșit frumusețea acelor clipe.
în curînd aveam să vizitez unul din porturile de nave de pescuit de pe Potomac: “Pilot House, restaurant & Marina, Boat sales”. Puține lucruri m-au fascinat așa cum a reușit să o facă acest mirific port! Ambarcațiile, sute la număr, frumos orînduite în rada portului, m-au fascinat prin geometria lor de “zburătoare” nautice. Albul acestora făcea parte, în chip fericit, din contextul cer-apă. Țipetele pescărușilor adînceau impresiile, lăsîndu-mi amintiri de neșters. Ici -colo, cîte un proprietar își mîngîia, fericit, nava. Astfel de lucruri sînt, de fapt, părți componente ale propriei noastre făpturi, fac parte din genetica umană dacă ținem cont că undeva, în spațiul ancestral, am fost, ca specie, sclavii apelor. Altfel cum s-ar putea explica această puternică atracție ori de cîte ori ne apropiem de o apă, de o ambarcație, de un marinar frumos, gătit, bărbos, amintind de adevărații „lupi ai mărilor”?
Aici, la Pilot House, visezi poate mai mult ca oriunde. Printre minunatele bărci te podidesc plăsmuirile onirice, călătorii pe culmea valurilor pe celor mai îndepărtate meleaguri planetare. întreg ansamblul amfibiu: ambarcații, funii, pontoane, felinare, instalații de alimentat cu energie electrică și motorină, steaguri – unele chiar piraterești, velele, luciul metalului argintiu, albul de pescăruș și formele de pasăre gata să își ia zborul, automatele pentru gheață te copleșesc, te îngenunchiază, te reduc la gradul de adolescent. Romanele de călătorii încep să îți macine memoria și nu mai reziști tentației de a încerca „marea aventură”.
Potomacul este apa ce aduce fericire navigatorilor de rînd. Cu un card te poți duce în oricare port de unde poți achiziționa în rate de 200 – 400 de dolari pe lună, aproape orice ambarcație. Aceasta este, în fapt, împlinirea viselor americanilor: putința! Posibilitatea gîndită și existența reală a ei de a-ți procura “azi” ceea ce vei plăti “mîine”. Și cum prețurile ambarcațiilor sînt similare cu cele ale mașinilor, americanul de rînd își adaugă celor două autovehicule din curte și o frumoasă și strălucitoare navă de agrement.
Am fost de mai multe ori în portul comercial din Constanța. Mi se părea mirific, deși rugina o întîlneai la tot pasul. Acum, după vizita în America, constat că niciodată nu cunoscusem cu adevărat farmecul amenajărilor portuare. Oare cînd vom întîlni și la noi astfel de locații? Ce minunat ar fi litoralul românesc mîngîiat de un dute-vino de ambarcații particulare, prezențe de o mare noblețe! La fel și Dunărea și-ar putea da, la rîndu-i, propriul spectacol naval. Rîuri precum Siretul, Bistrița,Oltul, Jiul ar putea deveni navigabile, crescînd astfel apetitul românilor pentru călătoriile pe ape. Aceste amenajări ar duce, implicit, și la diminuarea inundațiilor, prin simplul fapt că va fi permanent cineva care să se ocupe de aceste porturi „de cartier” și de cursurile de ape. Investițiile în domeniul portuar ar aduce o înflorire a multor locuri din țara asta a noastră. Mă uit la americani și văd cum locurile cele mai atractive pentru afaceri rămîn vilele de lux, depozitele uriașe, malurile apelor și porturile fără număr. în rest, atracția este dată de poziția la volan pe infinitele șosele, în mijlocul unui cîrd amenințător de mașini, care mai de care mai atractive.
E greu să nu visezi privind aceste realități. închid ochii și văd mirajul unei Românii în care politicienii, oamenii de afaceri, mass-media și artiștii ar putea modela pozitiv societatea. De cîteva lucruri va trebui, însă, ținut cont pentru ca viața să nu devieze de la orînduielile ei naturale: să nu aglomerăm societatea civilă cu mii de legi aberante, care să îi acapareze libertatea; să nu înlocuim autenticul cu reproducerea; să nu renunțăm la umanism; să creăm medii propice unei concurențe loiale, nu discriminatorii, așa cum face românul în prezent, în orice domeniu.
Aici, pe Potomac, poți pluti printre îngeri. Acești îngeri sînt navele ce se odihnesc în porturi, sau care colindă aiurea, după pofta și vrerea omului de rînd. Aici sînt plăceri pe care doar îmbogățiții prin “cuponiadă” și le permit în România.

Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe ParascanAlbul acestora făcea parte, în chip fericit, din contextul cer-apă. Țipetele pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!