Andrei Șerban, primarul din Slănic Moldova, a primit cadou de ziua sa, e drept cu anticipație, o pereche de ochelari de vedere. Darul a fost făcut de soția sa, Gabriela, cu o săptămînă înainte ca primarul din Slănic să își sărbătorească ziua de naștere. De atunci, edilul își poată ochelarii cu o oarecare stîngăcie, dar a învățat deja cîteva ticuri specifice ochelariștilor. „Nu mai vedeam să semnez actele”, spune amuzat primarul, în momentul în care am remarcat noul său look. Șerban spune că, de cînd este primar, i-au ieșit și multe fire de păr alb și a început să aibă probleme cu ochii.
„M-am dus la oftalmolog, să îmi ia măsuri și toate alea. Numai că tot amînam de pe o zi pe alta să mă duc și să-i iau. Atunci, soția mea, fără să-mi spună, s-a hotărît să se ocupe de problemă. Tot ea a fost și cea care i-a achitat, așa că nu vă pot spune cît au costat, și mi i-a făcut cadou cu vreo săptămînă înainte de ziua mea”, a povestit Șerban.
El susține că este la fel de atent cu soția pe cît este ea cu el și că-i duce flori cel puțin o dată pe săptămînă. Așteptăm cu interes, la redacție, reacția soției cu privire la declarațiile lui Andrei Șerban în privința muntelui de flori pe care i le-a adus în dar pînă acum. (Mirela ROMANEȚ)costat, și mi i-
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.