Inginerii, economiștii sau maiștrii instructori care predau o disciplină tehnică la una din instituțiile de învățămînt din județ au posibilitatea, în aceste zile, să urmeze un program de formare profesională, la Casa Corpului Didactic din Bacău (CCD). Profesorul Gabriel Stan, directorul acestei instituții, spune că în urma acestui program de pregătire, cadrele didactice pot primi 15 credite profesionale transferabile. „Este vorba de un program acreditat de Ministerul Educației și Cercetării care se derulează în premieră în Bacău. Marea majoritatea a programelor de formare continuă organizate de CCD sau de instituțiile similare din țară sînt destinate cadrelor didactice de o altă formație decît cea tehnică. Pentru profesorii și maiștrii instructori din domeniile: tehnic, comerț, turism și alimentație publică, protecția mediului, acest program poate constitui o oportunitate pentru formarea lor profesională obligatorie”, explică profesorul Stan. El mai adaugă că, pe parcursul celor 60 de ore, cursanții își vor extinde volumul de cunoștințe cu privire la domeniul serviciilor și întelegerea importanței acestui sector al economiei. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.